Săptămâna aceasta, care se apropie de final, a fost una în care s-au lansat trailere-le unora dintre (posibil) cele mai așteptate filme ale anului. Mihaela tocmai ce ți-a prezentat teaser-trailer-ul celei de-a șaptea părți a francizei Saw: dement ca orice film Saw. Puțin mai devreme îți arătam primul full-trailer al lui Tron Legacy: uimitor din punct de vedere vizual. Iar acum, iată că a sosit timpul și pentru trailer-ul unui film pe care-l aștept încă de prin ianuarie, când a făcut senzație la Festivalul de Film Independent Sundance.
Buried este un thriller cu un singur personaj, interpretat de Ryan Reynolds. În momentul în care se trezește, acesta descoperă că se află într-un sicriu, îngropat de viu, având la el doar un telefon mobil și o brichetă.
Regizor este spaniolul Rodrigo Cortés. Scenariul a fost scris de către Chris Sparling (regizor și scenarist al unei comedii negre destul de reușită: An Uzi at the Alamo). Iar data oficială a lansării a fost stabilită de către compania Lionsgate pentru 8 octombrie.
Pentru a-ți mai potoli nerăbdarea până la toamnă, poți vizita site-ul recent lansat al filmului, la adresa www.experienceburied.com. Eu, cel puțin, așa am făcut. Însă n-a fost o idee prea bună, pentru că doar mi-a deschis apetitul și m-am trezit că vreau mai mult…