Vă spun de la început că filmul, al cărui trailer vi-l arăt astăzi, este o dramă. Definiţia din DEX a cuvântului este următoarea: Dramă, drame, s.f – Piesă de teatru cu caracter grav, în care se redă imaginea vieţii reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice şi complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice şi comice. Aşadar, dacă nu sunteţi adeptul acestui tip de producţii nu cred că are rost să vă uitaţi la trailer :D. E drept, nu e un trailer tare dar mie mi s-a părut destul de interesant, luând în considerare subiectul pe care îl tratează. Relaţia dintre o mamă şi copilul ei este mult prea complexă, putând fi considerată o temă de discuţie inepuizabilă. “Mother and Child” prezintă poveştile de viaţă a trei femei: Karen (Annette Bening) – o femeie de 50 de ani care şi-a dat copilul spre adopţie acum 35 de ani, Elizabeth (Naomi Watts) – fiica lui Karen şi Lucy (Kerry Washington) – o afro-americană care doreşte să adopte un copil împreună cu soţul său. Din distribuţie mai fac parte actorii: Samuel L. Jackson, David Morse, Jimmy Smits şi Lisa Gay Hamilton. Pelicula a fost regizată de Rodrigo García şi a avut premiera anul trecut la Festivalul de Film de la Toronto. În cinematografe va ajunge pe 7 mai 2010. Nu ştiu câţi dintre voi vor fi interesaţi de acest film, însă măcar de dragul artei cinematografice ar trebui luat în considerare. Cine ştie când vom mai avea şansa să-l vedem pe Samuel L. Jackson într-un rol dramatic şi combinat cu frumoasa blondă din “The Ring” 😉
Vizionati trailer:
[…] This post was mentioned on Twitter by (Ankha)FilmeTari. (Ankha)FilmeTari said: [Trailer] Naomi Watts si Samuel L. Jackson in “Mother and Child” http://z8.ro/6qm […]