Shame a făcut deja turul unor festivaluri celebre, printre care şi cel de la Veneţia, unde actorul principal, Michael Fassbender a câştigat premiul pentru cel mai bun actor. Drept urmare, din perspectiva subiectului, a titlului şi a câtorva oameni care l-au vizionat, Shame primeşte titulatura de film controversat. Despre ce este vorba? Brandon este un om de succes, însă cu un apetit sexual incontrolabil, care-i cauzează o mulţime de probleme. Acestea se accentuează odată cu mutarea surorii sale, Cissy, în apartamentul său.
Este un adevăr universal faptul că sexul este o temă excesiv folosită în producţiile cinematografice şi de cele mai multe ori fără rost. Însă, Shame arata că asistăm la drama unui Don Juan, căruia posibilitatea de a face sex cu cine doreşte, nu îi este deloc benefică. În orice caz, această obsesie, dacă pot s-o numesc aşa, se transformă în ceva pervers, un subiect nu foarte întâlnit la Hollywood. Nu vă spun direct, trailer-ul are mici hint-uri destul de sugestive, dacă sunteţi atenţi. Oricum, filmul va fi atât de explicit, încât nu vom mai avea dubii atunci.
Ca protagonişti îi avem pe Carey Mulligan şi Michael Fassbender. Premiera va fi pe 2 decembrie în Statele Unite.
Vizionaţi trailer:
[…] un an în care am avut parte atât de “Shameless” cât şi de Shame (filmul cu Michael Fassbender), două producţii provocatoare, ianuarie 2012 a început în […]