Disney ne amenință cu un nou film ce folosește tehnologia 3D și, după cum arată trailer-ul abia lansat, are mari șanse să obțină un nou succes la box-office. O garanție în plus o constituie și distribuția, din care fac parte Jeff Bridges, Olivia Wilde și Garrett Hedlund.
Garrett Hedlund îl interpretează pe Sam Flynn, fiul lui Kevin Flynn (Jeff Bridges). Sam încearcă să afle mai multe despre dispariția tatălui său și astfel este prins în lumea digitală a lui Tron, unde, se pare, tatăl său trăiește de mai bine de 25 de ani.
Regizorul acestui film este Joseph Kosinski, aflat la primul său lungmetraj pentru marele ecran. Scenariul a fost conceput de către doi dintre cei care au stat în spatele succesului serialului Lost: Adam Horowitz și Edward Kitsis, în colaborare cu regizorul primului film Tron, apărut în 1982, Steven Lisberger. Iar lansarea oficială a filmului va avea loc în iarnă, pe 17 decembrie… sub forma unui cadou de Crăciun, din partea Disney.
Din ce am vazut in trailer si in cele 23 de minute, pare un film foarte bun, atat ca scenariu cat si executie. Abia astept sa il vad.
[…] Pe 17 decembrie vine in cinematografe ultimul mare film al anului: Tron: Legacy. Mai multe despre povestea “Tron” puteti citi in articolul: Tron, acum 28 de ani, iar trailerul il puteti viziona aici. […]
[…] celei de-a șaptea părți a francizei Saw: dement ca orice film Saw. Puțin mai devreme îți arătam primul full-trailer al lui Tron Legacy: uimitor din punct de vedere vizual. Iar acum, iată că a […]