Transsiberian (2008)

0

Una dintre regulile unei copilarii linistite si fara militie la usa era: “Nu vorbiti cu straini”. Sau, de fapt, “Nu deschide usa la straini”. Asta sintetizase si Creanga in povestea cu biata capra si cei trei iezisori. Ei bine, eroii din “Transsiberian” nu prea ar fi avut posibilitatea sa tina usile inchise, caci se aflau intr-un compartiment de tren, asadar intr-un spatiu public, iar vorbitul cu strainii, eh, aici nu si-au invatat totusi suficient de bine lectia. Brad Anderson, regizor si scenarist, alege de aceasta data sa relateze o poveste in miscare, insotita de niste cadre tremurande, deloc fixe ori statice si care la un moment dat pot deranja ochiul privitorului. Dar nu-i chiar atat de grav, caci chiar si asa, putem urmari prestatiile misto ale lui Woody Harrelson, Emily Mortimer, un pic de Ben Kingsley si de rasfatatul spaniolilor, Eduardo Noriega. Acestia sunt cei ce vor porni intr-o calatorie a carui drum va fi unul lung, anevoios si plin de peripetii. Si poate din aceasta cauza vor invata totusi ca nu este bine sa te increzi in straini.

transsiberian movie image eduardo noriega and kate mara Transsiberian (2008)

Roy (Woody Harrelson) si Jessie (Emily Mortimers) alcatuiesc un cuplu destul de atipic. El, un optimist credincios si cu o bunatate joviala in suflet, iar ea, o femeie vicioasa, pasionata de fotografie si aventura. Si pentru ca Roy vrea sa isi vada sotia fericita, acesta propune ca cei doi sa porneasca intr-o calatorie pe calea ferata transsiberiana. Zis si facut. Vor impacheta cele necesare si vor porni in sejurul mult-dorit. In compartimentul lor, ii vor intalni pe Abby (Kate Mara) si Carlos (Eduardo Noriega), un cuplu “nomad” pus pe distractii si adrenalina. Cele doua perechi se vor imprieteni, iar atunci cand Roy rateaza din greseala plecarea trenului dupa oprirea in una din gari, Carlos nu ezita sa-si ofera ajutorul catre Jessie. Acestia se vor caza la un hotel si vor astepta vestile din partea barbatului ratacit. Pana atunci insa, Jessie are parte de cateva schimbari de perspectiva.
18trans.xlarge1 Transsiberian (2008)

Filmul este suficient de inteligent cat sa te faca sa-i crezi aparentele, ca pe urma sa reuseasca sa-ti demonstreze cat te-ai inselat in anumite privinte. Asta nu inseamna ca totusi aspectele cliseatice ii sunt inlaturate, lasand loc unei povesti fara cusur. Fara Woody Harrelson si Emily Mortimer filmul lui Anderson nu ar fi reusit sa braveze, prestatiile celor doi fiind realmente incredibile. Si pe Ben Kingsley si-a lui rusa stalcita il veti indragi, iar Eduardo Noriega este si el o achizitie importanta. Nu este cel mai reusit film “in viata”, dar “Transsiberian” merita o vizionare.

Vizionati trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.