We need to talk about Kevin (2011)

Societatea tinde sa invinovateasca adeseori parintii pentru greselile pe care copiii le fac. Si pentru ca societatea procedeaza astfel si parintii incep sa se invinovateasca si isi reproseze anumite lucruri, care de multe ori nu au tinut de ei. We need to talk about Kevin, este un film in care acest subiect este tratat. Eva (Tilda Swinton), in momentul in care facem cunostiinta cu ea, zace pe o canapea, deprimata, traieste intr-o casa bombardata de rosii si pare ca lumea ei s-a sfarsit cu totul. Pe masura ce minutele trec, incepem sa intelegem ce a adus-o pe Eva in aceasta stare. Candva viata ei parea normala, un barbat (John C. Reilley) care ii devine sot si un copil ce trebuia sa vina pe lume. Fara tragedie, fara durere si fara probleme.

In momentul in care copilul se naste, lucrurile se schimba la o suta optzeci de grade si nu in bine. Kevin, bebelusul este insuportabil. Plange incontinuu. Pentru Eva momentele de liniste au loc langa un pickhammer care reuseste sa ii acopere vocea celui mic. Kevin (Ezra Miller) creste si se transforma intr-o fiinta diabolica fata de mama sa. Stie ce o enerveaza si nu se da in laturi de a face exact acele lucruri. Cu tatal insa, se comporta impecabil. Eva se simte neputincioasa in fata fiului sau si se comporta ca o mama careia ii este frica sa spuna sau sa zica ceva, deoarece nu vrea sa dea gres. . Kevin reprezinta un pericol pentru cei din jur. Stie asta si tine mortis sa o demonstreze. Alege locul si victimele. Scoala si elevii. Dupa ce infinge o sageata, precum Robin Hood, in colegii lui se simte atotputernic si afiseaza o fata de om multumit de reusita sa.

Filmul ne prezinta lucrurile inainte si dupa evenimentele monstruoase. Eva, dupa masacru, incearca sa inteleaga ce s-a intamplat si sa supravietuiasca singura, fara familie si cu cele mai intunecate sentimente in suflet. Evident, ii este greu, lumea o blameaza, fiul dupa gratii nu se opreste din a o tortura psihologic, iar viata pare lipsita de sens si fara soare. Regizorul Lynne Ramsay ecranizeaza cu maiestrie aceasta poveste, care desi, catalogata drept horror, este mai degraba o drama psihologica care vorbeste despre neputinta unui parinte de a se apropia de copilul lui si despre sentimetul de vina.

Vizionati trailer: