Welcome to North Korea! (2009)

2

Nu ştiu dacă există în ţara noastră vreo agenţie de turism care să organizeze excursii în Coreea de Nord. Nici nu ştiu dacă ar exista şi amatori pentru astfel de vacanţe exotice. Ar fi o întoarcere în timp, poate benefică pentru unii. Cei foarte tineri şi-ar face o idee despre cum au trăit părinţii şi bunicii lor, iar ceilalţi şi-ar reaminti cum era viaţa în Epoca de Aur şi ar înţelege cum ar fi arătat România dacă nu venea decembrie 1989. Nişte cehi au avut curiozitatea să vadă Coreea de Nord, poate ultimul bastion al comunismului pur, iar regizoarea Linda Jablonska a surprins toate reacţiile lor şi aşa a ieşit acest documentar venit parcă din altă lume.

north korea 1 300x168 Welcome to North Korea! (2009)

Mai mulţi cehi s-au aventurat într-o excursie de aproape o săptămână în Coreea de Nord. Voiajul, unul deloc ieftin, care a ajuns la 2.500 de euro de persoană, le-a amintit vizitatorilor de perioada când Cehoslovacia era stat comunist. Ce ai de văzut în Coreea de Nord a anilor 2000 ? Nu mare lucru. Sau nu ceva foarte diferit decât ai fi putut vedea în România de acum 20 de ani. Asta poate şi pentru că Nicolae Ceauşescu s-a inspirat din comunismul nord-coreean după o vizită făcută aici la începutul anilor ’70. A preluat modelul blocurilor-gri, iar cultul personalităţii de-abia de atunci avea să prindă contur în ţara noastră.

north korea 2 Welcome to North Korea! (2009)

Ca turist, în Coreea de Nord, nu ai voie să faci multe lucruri de capul tău. De exemplu, trebuie să ceri permisiunea ghidului nord-coreean pentru a fotografia sau filma un anumit obiectiv, iar dacă nu ţi-o acordă şi tu încalci această regulă, ghidul este cel care va avea de suferit din partea autorităţilor. Ce i-a frapat pe turiştii cehi a fost sărăcia lucie în care se zbate Coreea de Nord. E adevărat că au fost duşi numai pe anumite trasee şi evitate anumite zone unde sărăcia era la ea acasă, dar chiar şi aşa nu aveai cum să nu observi nivelul scăzut de trai. De asemenea, hotelul în care au stat, cel mai luxos din zonă, era cam departe de standardele unităţilor similare din ţările civilizate.

north korea 3 300x168 Welcome to North Korea! (2009)

Documentarul surprinde reacţiile necenzurate ale turiştilor cehi în faţa realităţilor nord-coreene, iar atitudinea lor este una de genul „ne aşteptam să fie rău, dar parcă nici chiar aşa”. La final, de-abia aşteptau să plece, iar singurul lor regret era îndreptat către ghid care era nevoit să rămână în continuare acolo. O experienţă interesantă, atât ca participant, cât şi ca privitor al documentarului, despre ţara unde comunismul nu dă semne că s-ar preda prea curând.

Vizionaţi trailer:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.