Wild Target (2010)

Britanicii au un punct în plus atunci când decid să-şi elibereze proiectele în cinematografe: umorul. În plus, nici ideile sau felul în care îşi cârpesc viziunea nu este una demnă de trecut cu vederea. Aşadar, “englejii” pornesc cu un avantaj încă din faşă: pot stârni sentimente de admiraţie sau pot dezamăgi. Nu există cale de mijloc, cel puţin nu pentru mine. Revenind la “Wild Target”, la momentul în care trailerul făcea înconjurul internetului, de ajunsese până şi pe FILME TARI, se arăta un proiect mişto, asta mai ales dacă aruncai un ochi peste lista de distribuţie. Consider că una dintre primele apariţii s-ar putea transforma într-o adevărată regulă: nicio comedie britanică fără Bill Nighy. Şi să nu vorbim despre prestaţia de aici, căci s-a mulat rolului cu un aşa devotament, încât n-aş îndrăzni să contest asta nici în ceasul al doisprezecelea. Despre prezenţa feminină, ce putem spune? Ce englezoaică ar putea da bine în momentul de faţă pe micile ecrane? Surpriză sau nu, despre Emily Blunt este vorba, gingaşa creatură admirată mai pe tot locul la oră actuală. Iar pentru a întregi triunghiul scenaristic (da, există unul!) îl mai avem şi pe Rupert Grint, stimabilul Ron Weasley din binecunoscută serie Harry Potter. Şi dacă nu ar fi fost despre crimă, dragoste, comic de situaţie, surprize şi veşnicul umor englezesc, “Wild Target” ar fi devenit un easy target, cel puţin la Hollywood. 😀

Pe Victor Maynard (Bill Nighy) îl cunoaşte toată lumea. Bineînţeles, este posibil să rateze vreun cartier, însă branşa în care acesta activează i-a asigurat oricum un anumit prestigiu, statut pe care acesta îl respectă cu sfinţenie. Bine, bine, şi ce branşă? Simplu: una în care problemele se rezolvă personal, fără regrete, lacrimi şi păreri de rău: crima organizată; dacă un Gigel conteneşte să respire pentru a deranja un alt Gigel influent, va exista automat un Dorel care să rezolve situaţia. Primul Gigel, umil şi inconştient de aici este Rose (Emily Blunt), o frumoasă escroacă pe care celălalt Gigel supărat, în acest caz Ferguson, o vrea moartă. Aici intervine Dorel şi anume Victor Maynard, asasinul plătit pentru a o reduce la tăcere pe mirobolanta Rose. Însă evenimentele iau o asemenea întorsătură, încât Victor ajunge să fugă cu Rose, iar în fuga lor îl mai cooptează şi pe Tony (Rupert Grint), un tânăr nepotrivit la un moment atââât de nepotrivit…

Este aproape imposibil să nu ajungi să îndrăgeşti măcar unul dintre cele trei personaje: să fie Maynard, taciturn, tipicar şi tradiţionalist? Rose şi escrocheria de farmece sau Tony şi presupusa lui naivitate? Greu de ales, ştiu. Ideea filmului poate fi considerată totuşi una absurdă, mai ales în condiţiile în care frânturi din trecutul lui Maynard sunt dezvăluite, însă la momentul actual, când realitatea nu doar bate filmul ci îl mai şi inspiră, n-aş vrea să cunosc totuşi posibilele demersuri într-o familie de acest gen. 😀 Deznodământul riscă să dezamăgească totuşi, suficient de previzibil şi lipsit de replicile originale de care filmul nu duce lipsă, însă nu ne supăram, scădem doar nişte puncte. Aşadar, dacă doriţi un film relaxant, amuzant şi înţepător, apelaţi cu încredere la “Wild Target”.

Vizionaţi trailer: