Winnie The Pooh (2011)

2
3578

Recunosc, la început nu eram chiar foarte încântată de ideea vizionarii unui film pentru copii. Eram convinsă că undeva pe la jumătate ori mă va lua durerea de cap, ori mă va lua somnul. Deşi cunoşteam personajele (le-am colecţionat cândva), ăsta e primul meu film cu Winnie. Ca să-l pot critica mai bine, mi-am zis că trebuie să intru în pielea celui mai exigent critic unei producţii de acest gen, adică a unui copil. Zis şi făcut! M-am înarmat cu floricele şi ciocolată, l-am luat pe Purceluş (ultimul supravieţuitor al colecţiei) şi am mers să-l vedem în ultimul său film.

winnie the pooh 2011 6 460x265 Winnie The Pooh (2011)

Winnie The Pooh este cea mai recentă producţie din franciza de succes creată de Disney şi concentrează cinci poveşti cu ursuleţul neîndemânatic şi mereu înfometat, ce îi aparţin scriitorului A.A Milne. După filmele precedente, atenţia este îndreptată de data aceasta către măgăruşul trist Eyeore, care-şi pierde coada. Dornici să-l ajute, prietenii săi (Pooh, Tigger, Piglet, Rabbit, Owl, Kanga şi Roo) organizează un concurs, iar cel care îi va face rost de o coadă măgăruşului va primi drept răsplată un borcan cu miere. După un bileţel lăsat de prietenul lor Christopher Robin, interpretat greşit de Owl, cele şapte animăluţe se trezesc în confruntarea unui monstru imaginar pentru a-şi salva prietenul.

pooh 021 460x333 Winnie The Pooh (2011)

Filmul mi-a oferit şaptezeci de minute de copilărie petrecute alături de copii de cinci ani şi o bună dispoziţie de care aveam neapărat nevoie. Chiar dacă este destinat celor nu mai mari de un metru douăzeci, reuşeşte să aducă zâmbete şi un optimism molipsitor şi adulţilor. Spre deosebire de ultimele producţii marca Disney cu care ne-am obişnuit, efectele speciale şi 3D-ul nu apar şi aici. Winnie The Pooh este realizat în stil clasic (desen), nimic nu este făcut pe calculator, iar asta cred că mi-a plăcut cel mai mult. Nu este un film făcut pentru a scoate saci de bani, ci pentru a-i binedispune pe cei mici, deopotrivă şi pe cei mari, lucru ce i-a reuşit din plin. Actorul Jim Cummings, cel care a fost timp de douăzeci şi doi de ani vocea ursuleţului şi a tigrului, nu lipseşte nici din această parte.

Aşadar, dacă aveţi fraţi mai mici, copii sau nepoţi, Winnie the Pooh este filmul perfect pentru o după-amiază reuşită în familie.

Vizionati trailer:

2 COMENTARII

  1. si eu cred ca e un film simpatico-dragut dar nu cred ca o sa dau banii pe un bilet la cinema….
    mai ales ca pe la noi ii dublat….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.