Nine (2009)

Rob Marshall se întoarce. La şapte ani după succesul cu Chicago, film răsplătit cu peste 30 de premii, printre care 6 Oscaruri, el se întoarce cam cu aceeaşi reţetă: distribuţie trăsnet, coregrafii spectaculoase, poveste preluată după un spectacol de pe Broadway. Numai că produsul final nu prea seamănă cu Chicago. Nine are momente foarte reuşite, în special unele dintre cele „cântate”, dar îi lipseşte ceva să atingă măreţia musicalului din 2002. Acel „ceva” poate fi orice, dar nu am reuşit să-l identific după vizionarea filmului. Probabil este vorba de o sumedenie de detalii care fac diferenţa dintre un film bunicel şi unul foarte bun.

Guido Contini (Daniel Day-Lewis) este un regizor faimos aflat într-un punct critic al vieţii sale. Este presat de producătorii viitorului său proiect să termine cât mai repede scenariul şi să înceapă filmările, dar pare secat de inspiraţie, se blochează în faţa paginii albe. Un posibil blocaj ar putea fi reprezentant şi de faptul că viaţa sa este complet răvăşită. Are certuri cu soţia sa, Luisa (Marion Cotillard) din pricina amantei Carla (Penelope Cruz), care la rândul său este nemulţumită de statutul pe care îl are. Mai are o relaţie tensionată şi cu vedeta viitorului său film-Claudia (Nicole Kidman), iar alte femei îi dau târcoale, dorind o parte din faima lui Contini. Când toate se adună şi devin imposibil de controlat, Guido se vede nevoit să ia o decizie radicală. Oare este soluţia cea mai bună pentru cariera sa ?

Punctul forte al filmului îl reprezintă interpretările. Daniel Day-Lewis e în rol, dar puţin cam enervat cu falsul accent italian, Nicole Kidman apare prea puţin pentru a impresiona cu adevărat, dar memorabile sunt Penelope Cruz, Marion Cotillard, Kate Hudson (o surpriză extrem de plăcută, cel puţin pentru mine) şi Fergie (despre care îmi imaginam că ştie să cânte bine, dar se pricepe şi la interpretare). Am lăsat la sfârşit cireaşa de pe tort: Sophia Loren. Apare puţin (cred că sub 10 minute în total), dar îşi face simţită prezenţa prin extraordinara forţă artistică pe care o emană şi la 76 de ani. Pare că trecerea anilor nu a lăsat urme asupra ei. Dacă sunt amatorii genului musical, vă recomand acest film fie şi pentru cele câteva momente (coregrafice) excepţionale şi pentru prestaţiile actoriceşti de care am scris un pic mai sus.

Vizionaţi trailer: