Copiii Uraniului şi Drumul Păsărilor- proiecţii speciale la Elvira Popescu

0
2463

Marţi, 25 mai, începând cu ora 19.00, sala Elvira Popescu va găzdui două proiecţii speciale a două documentare produse de Libra Film: Copiii Uraniului, de Adina Popescu şi Iulian Manuel Ghervas şi Drumul Păsărilor, de Klara Trencsenyi şi Vlad Naumescu.

copiii uraniului 459x310 Copiii Uraniului şi Drumul Păsărilor proiecţii speciale la Elvira Popescu

Câştigător al premiului pentru “Cea mai bună cercetare într-un film românesc” la ediţia din 2009 a Festivalului Internaţional de Film Documentar ASTRA de la Sibiu, Copiii Uraniului (64’) spune povestea aşezării miniere Băiţa Plai din judetul Bihor. Aceasta fost ridicată în anii ’50 după descoperirea de către ruşi a unui bogat zăcământ uranifer şi exploatată masiv. Azi, în Băiţa Plai mai trăiesc în prezent aproximativ 90 de oameni. O comunitate mică şi săracă într-un loc ce pare devastat de un bombardament atomic.

drumul pasarilor 460x345 Copiii Uraniului şi Drumul Păsărilor proiecţii speciale la Elvira Popescu

Al doilea film proiectat la Elvira Popescu va fi Drumul Păsărilor (56’). Desemnat “Cel mai bun documentar românesc” la ediţia din 2009 a Festivalului Internaţional de Film Documentar ASTRA de la Sibiu, filmul urmăreşte trei ani din viaţa comunităţii din Periprava, situată în Delta Dunării, unde modernizarea dezvăluie ce fragilă şi vulnerabilă este o societate tradiţională, în care bătrânii mor, iar tradiţiile se pierd. Recent, filmul a fost premiat la Festivalul Internaţional de Film şi Muzică MEDIAWAVE, desfăşurat în perioada 30 aprilie – 16 mai 2010, cu trofeul pentru Cel Mai Bun Regizor.

Proiecţiile vor avea loc la Sala Elvira Popescu, în prezenţa realizatorilor. Intrare liberă în limita locurilor disponibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.