Începem astăzi cu o scurtă lecţie de istorie: “The Conspirator”-ul lui Robert Redford. O poveste cu o încărcătură istorică de excepţie, pentru americani, bineînţeles, dar şi cu nişte actori de excepţie: James McAvoy, Robin Wright, Justin Long, Evan Rachel Wood, Toby Kebbell, Tom Wilkinson, Kevin Kline, Alexis Bledel, Stephen Root. Povestea este una complexă şi sună cam aşa: la priveghiul preşedintelului Abraham Lincoln, sunt arestaţi 7 bărbaţi şi o femeie pentru asasinarea preşedintelui, acuzaţi fiind de conspiraţia de a ucide atât preşedintele, cât şi vice-preşedintele şi secretarul de stat. Singura femeie acuzată este Mary Surratt (Robin Wright), o mamă care deţinea o pensiune în care adevăraţii criminali au plănuit întregul atac. În apărarea femeii vine Frederick Aiken (James McAvoy), un tânăr avocat, erou de război, care o va reprezenta pe Mary în faţa unui tribunal militar. Acesta va crede în nevinovăţia femeii, dar va realiza şi că totul este pus la cale pentru a salva cel care a plănuit totul, chiar fiul acesteia, John. “The Conspirator” vine în cinematografe din luna aprilie.
Sunt foarte curios cum se va termina filmul.