Ador filmele straine. In majoritatea cazurilor – cel putin din ce am vizionat pana in momentul de fata – au fost intotdeauna de calitate, mereu cu un plus fata de cele americane (exista si exceptii) si cu un simt de autenticitate la nivel inalt. Dupa cum era de asteptat, filmul de fata se numara printre acestea. Io sono l’amore sau Eu sunt dragostea (tr. ro), pot spune ca a primit pe merit nominalizarile de la BAFTA si Globurile de Aur, pentru cel mai bun film strain si cea de la Oscar, de aceasta data insa, pentru cele mai bune costume. Sincer, eu nu ma dadeam in vant dupa actrita canadiana, Tilda Swinton, insa aici reuseste unul din cele mai bune roluri – poate chiar cea mai buna prestatie din cariera sa – si este principala forta ce impinge acest film spre lucruri marete.
Sa va spun si despre ce e vorba. In primul rand este un proiect la care regizorul, Guadagnino si Tilda Swinton au lucrat timp de 7 ani, si se observa. Filmul spune povestea unei femei, Emma Recchi (Swinton) – de origine rusa, devenita cetatean italian prin casatoria cu Tancredi Recchi, un fabricant bogat din nordul Italiei – ea traieste incatusata spiritual de sotul ei care o priveste ca pe o proprietate, si de ideile sale despre cum ar trebui sa arate o casnicie . El a ales-o pe ea pentru frumusete, ca si cand ar fi ales un obiect de arta, alegand pana si numele pe care sa-l poarte – Emma. Ea, incepe sa constientizeze din ce in ce mai mult “inchisoarea” din fata ochilor, traita ani de-a randul, iar independenta de care dau dovada copiii ei este factorul principal ce o determina sa ia atitudine. Emma incepe o idila cu amicul fiului sau Edoardo, Antonio. Cei doi, uniti de arta culinara, par a trai raiul pe pamant, pana cand secretul lor e descoperit de catre fiul ei. Iubirea lor pasionala va fi tulburata de un eveniment tragic.
Filmul acesta mi-a deschis un apetit nebunesc pentru arta si placerea de a contribui la dezvoltarea sa, iar asta se datoreaza – probabil- minunatiilor arhitecturale milaneze si a imaginilor puse in scena absolut superb. Nu este un film ce-l va aprecia toata lumea, trebuie sa ai o anumita stare de spirit (inclinata spre arta) pentru a-l viziona. Va recomand sa-l vedeti pentru arhitecturile si imaginea mentionate, pentru soundtrack-ul deosebit de bun ce da un ton alert peliculei, pentru ca va va purta pret de cateva minute catre un alt oras – unde va veti afunda complet in problemele personajelor si drama lor – si pentru efortul Tildei Swinton, de a invata doua limbi pentru acest rol – italiana si rusa- si nu ii iese rau deloc.
Vedeti trailer:
Cred ca vroiai sa scrii ca adori filmele europene…Ca parca si cele americane sunt straine, nu?
Da, si filmele americane sunt straine, insa cautam un cuvant ce poate acoperi nu numai filmele europene. Si am folosit denumirea generica a celor din SUA pentru filmele non-americane.
imi place mult Tilda Swinton, are un farmec aparte…