A mai rămas puţin timp până când vom afla câştigătorii premiilor Oscar şi toate semnele de întrebare vor fi spulberate. Cred că ar fi interesant de aflat şi care sunt principalii favoriţi ai casele de pariuri care oferă, prin prisma cotele pe care le propun, o situaţie destul de exactă asupra învingătorilor de la principalele categorii. Cine sunt marii favoriţi de anul acesta ? Pe mulţi sunt convins că îi ştiţi şi voi, dar să vedem pe cine creditează casele de pariuri cu cele mai mari şanse. Cele mai multe şi interesante oferte le-am găsit la Bet 365 aşa că toate cotele prezentate mai jos sunt luate de acolo.
Cel mai bun film
Lupta pare deja încheiată din punctul de vedere al caseor de pariuri, The King’s Speech are o cotă descurantă faţă de ceilalţi următori. The Social Network pare complet scos din calcule
The King’s Speech 1.22
The Social Network 5.00
True Grit 34.00
Black Swan 41.00
The Fighter 41.00
Inception 51.00
Toy Story 3 126.00
127 Hours 151.00
The Kids Are All Right 151.00
Winters Bone 151.00
Cel mai bun regizor
Aici lupta este puţin mai echilibrată, iar favorit este David Fincher. Totuşi, Tom Hooper are deja premiul oferit de sindicatul regizorilor americani, iar în cele mai multe cazuri, la Oscar, este premiat regizorul filmului câştigători.
David Fincher (The Social Network) 1.61
Tom Hooper (The Kings Speech) 2.37
Darren Aronofsky (Black Swan) 26.00
Ethan and Joel Coen (True Grit) 41.00
David O. Russell (The Fighter) 76.00
Cel mai bun actor
Cel mai sigur premiu Oscar se află la această categorie (şi la animaţie, vedeţi mai jos), dacă ne luăm după cotele oferite tuturor favoriţilor. Colin Firth este mai mult ca sigur de victorie şi nimic surprinzător nu se poate întâmpla aici. La alte case de pariuri găsiţi şi cote puţin mai mari pentru Colin Firth, dar niciuna nu depăşeşte 1.06.
Colin Firth (The Kings Speech) 1.02
James Franco (127 Hours) 23.00
Jeff Bridges (True Grit) 26.00
Jesse Eisenberg (The Social Network) 41.00
Javier Bardem (Biutiful) 41.00
Cea mai bună actriţă
Nici aici nu vom avea emoţii, Natalie Portman se detaşează clar de grupul celorlalte nominalizate şi va primi mult râvnita statueta.
Natalie Portman (Black Swan) 1.08
Annette Bening (The Kids Are All Right) 8.00
Jennifer Lawrence (Winters Bone) 29.00
Michelle Williams (Blue Valentine) 67.00
Nicole Kidman (Rabbit Hole) 67.00
Cel mai bun actor în rol secundar
Încă un favorit cert şi la această categorie. Chiar dacă a primit o cotă puţin mai mare decât actorii prezentaţi mai sus, Christian Bale nu are cum să rateze Oscarul.
Christian Bale (The Fighter) 1.14
Geoffrey Rush (The Kings Speech) 5.00
Mark Ruffalo (The Kids Are All Right) 101.00
Jeremy Renner (The Town) 101.00
John Hawkes (Winters Bone) 101.00
Cea mai bună actriţă în rol secundar
Deşi a primit Globul de Aur şi premiul oferit de sindicatul actorilor americani, Melissa Leo nu are cotele lui Firth, Portman sau Bale. Totuşi, rămâne principale favorită şi e greu de crezut că va fi întrecută de o fată în vârstă de 14 ani.
Melissa Leo (The Fighter) 1.44
Hailee Steinfeld (True Grit) 3.75
Helena Bonham Carter (The Kings Speech) 8.00
Amy Adams (The Fighter) 31.00
Jacki Weaver (Animal Kingdom) 67.00
Cel mai bun scenariu adaptat
Iată în sfârşit şi un premiu sigur pentru The Social Network pe care Aaron Sorkin îl merită din plin.
The Social Network 1.03
True Grit 17.00
Toy Story 3 21.00
Winters Bone 34.00
127 Hours 34.00
Cel mai bun scenariu original
Chiar dacă Inception a luat acest premiu din partea sindicatului scenariştilor americani, totuşi nu este marele favorit al Oscarurilor. Explicaţia este un simplă: The King’s Speech nici măcar nu a fost nominalizat la Writers Guild of Awards. The King’s Speech a câştigat deja premiul pentru scenariu original la BAFTA.
The King’s Speech 1.16
Inception 5.00
The Kids Are All Right 21.00
The Fighter 41.00
Another Year 101.00
Cel mai bun film străin
Este categoria cea mai echilibrată şi unde apar surprize în fiecare an. Mai mult, favoritul caselor de pariuri nu prea reuşeşte să se impună şi uitaţi-vă pe statisticile anilor trecuţi dacă nu mă credeţi. Din punctul meu de vedere, primele trei filme au şanse egale la Oscar.
Biutiful 2.00
In A Better World 3.40
Incendies 3.75
Dogtooth 23.00
Outside The Law (Hors-la-loi) 36.00
Cel mai bun film de animaţie
Toy Story nu are rival, iar cota care îi este oferită ne lasă fără comentarii. Dar nu cred că aştepta cineva la alt deznodământ.
Toy Story 3 1.012
How To Train Your Dragon 19.00
The Illusionist 67.00
Cel mai bun montaj de film
Încă un premiu pentru The Social Network chiar dacă principalul urmăritor este tocmai The King’s Speech.
The Social Network 1.30
The King’s Speech 6.50
127 Hours 7.50
The Fighter 21.00
Black Swan 26.00
Cele mai bune efecte vizuale
Fără îndoială, un premiu pentru Inception. Dacă este să fim sinceri, chiar nu are rival la această categorie.
Inception 1.07
Alice In Wonderland 9.00
Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1 23.00
Hereafter 81.00
Iron Man 2 81.00
Cea mai bună regie artistică
Lucrurile nu sunt pe deplin lămurite la această categorie. The King’s Speech este favorit, dar Inception poate răsturna calculele.
The King’s Speech 2.10
Inception 3..25
Alice In Wonderland 4.00
True Grit 17.00
Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1 29.00
Cea mai bună coloană sonoră originală
Un nou duel între The Social Network şi The King’s Speech cu un uşor avantaj al primului, dar, ca şi la categoria de mai sus, lucrurile nu sunt tranşate decisiv.
The Social Network 2.10
The King’s Speech 2.87
Inception 4.33
How To Train Your Dragon 19.00
127 Hours 34.00
Cel mai bun film documentar
Avem un favorit cert, dar cota nu este atât de favorabilă. Este posibil ca şi la această categorie să apară surprize.
Inside Job 1.61
Exit Throught The Gift Shop 3.50
Waste Land 10.00
Restrepo 13.00
Gasland 15.00
Cel mai bun machiaj
Încă o categorie la care nu prea se întrevăd surprize.
The Wolfman 1.28
Barney’s Vision 6.00
The Way Back 7.00
Cea mai bună melodie originală
Interesant este faptul că lupta la această categorie se dă între două melodii din două animaţii. Favorită este piesa din Toy Story, dar am putea asista la o răsturnare de situaţie.
We Belong Together (Toy Story 3) 1.61
I See The Light (Tangled) 4.50
If I Rise (127 Hours) 5.50
Coming Home (Country Strong) 12.00
Cele mai bune costume
Cine va câştiga această categorie ? Cotele nu ne oferă un răspuns tranşant, dar ne arată că bătălia se va duce între Alice In Wonderland şi The King’s Speech. Dacă este să iau în considerare genul filmelor care au primit Oscarul în ultimii ani la această categorie, atunci câştigătorul nu poate fi decât unul singur: The King’s Speech
Alice In Wonderland 2.00
The King’s Speech 2.10
True Grit 15.00
The Tempest 21.00
I Am Love 23.00
Cea mai buna imagine
De aici ar putea veni singurul premiu pentru cel mai recent film al fraţilor Coen. Rămâne de văzut dacă Inception poate schimba cumva destinaţia acestui Oscar.
True Grit 1.45
Inception 5.50
The King’s Speech
7.00 Black Swan 11.00
The Social Network 23.00
Voi cine credeţi că vor fi câştigătorii Oscarurilor ?
Sincer, sa fiu nici nu ma asteptam la alte cote :). Ar fi o exceptie la Melissa Leo si chiar m-as bucura sa ia si The Fighter un Oscar. Iar la cel mai bun scenariu original merg pe o cota de 5, desi s-ar putea sa pierd tot biletul. :))
The Fighter va lua 2 Oscaruri: Bale şi Melissa. (In privinta ei au aparut zvonuri ca nu ar mai fi chiar atat de favorita, dar ma indoiesc ca se va schimba ceva).
Nu are rost sa risti cu Inception, nu va lua premiul pentru scenariu original. Dacă vrei ceva cu mai multe sanse de reusita, la cote mai acceptabile, as zice sa incerci Tom Hooper pentru regie si Incendies pentru film strain. Si chiar The King’s Speech la costume.