Oraşul Zeilor (2002)

7
8232

Bineînţeles că titlul original: Cidade de Deus (sau cel american: City of God), ar fi trebuit tradus Oraşul Domnului, însă ceva s-a pierdut în traducere. Totuşi, dacă vei rezista până la finalul celor 130 de minute, vei realiza că acest lucru este complet irelevant. Povestea, la care Fernando Meirelles ne face părtaşi, te va captiva şi îţi va rămâne în minte multă vreme după vizionare. Te va duce cu gândul la Pulp Fiction şi la Tarantino, dar personajele par mai reale, iar cuvintele lor mai sincere decât în oricare film de la Hollywood.


Imediat după generic, suntem aruncaţi în lumea lui Buscape (Rachetă). Acesta este, de altfel, cel care a trăit povestea, cel care a reuşit să se strecoare prin realitatea dură din acele mahalale braziliene, pentru ca, mai apoi, să ne spună că aşa ceva încă există. Cidade de Deus este locul în care Buscape a copilărit. O favela, în care copii de 6-8 ani umblă nestingheriţi, cu pistoale la cingătoare, pregătiţi, în orice moment, să-şi elimine colegul de joacă, dacă situaţia o va cere. Un univers, în care se trăieşte după principiul: “Fumez, prizez, am jefuit şi am ucis: sunt bărbat !” Aici, legea este făcută de găştile formate din puşti care n-au împlinit nici 25 de ani. Aici se moare fără motiv, iar viaţa nu-şi găseşte rostul. Rachetă este unul dintre aceşti puşti. Dar el alege să se împotrivească logicii şi să evadeze din această lume. Pasiunea sa pentru fotografie este cea care îl salvează.

cidadededeus 2 Oraşul Zeilor (2002)

Deşi pare greu de crezut, acest film este inspirat din realitate. Realitatea trăită de Paolo Lins, autorul romanului care l-a motivat pe Fernando Meirelles să-şi facă debutul ca regizor. Iar, în 2004, efortul său a fost recunoscut (parţial) de către Academia Americană, Oraşul Domnului fiind nominalizat la 4 categorii: pentru cea mai bună realizare cinematografică, cel mai bun montaj, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu adaptat.

Vizionati trailer:

7 COMENTARII

  1. @trifoi > intradevar, Blindness se anunta o alta capodopera a lui meirelles. cu atat mai mult cu cat in film joaca Gael Garcia Bernal si Julianne Moore

  2. E chiar tare.Mie nu-mi vine sa cred ca e facut dupa fapte adevarate.Sa-i vezi pe copii aia pe strada cu pistoale in mana la 10-11 ani,eu la varsta lor ma jucam cu masinute si ei nu stiau pe cine sa omoare mai repede sau ce sa mai fure.

  3. […] parte din distribuţia filmului întitulat 360, a cărui regizor e renumitul Fernando Meirelles (City of God, The Constant Gardener) cu un nou proiect ce are toate şansele să ne impresioneze. Un titlu […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.