Stiu ca am zis de atatea ori ca musicalurile nu sunt genul meu. Si uite-ma aici, prezentandu-va unul dintre filmele mele preferate, The Sound of Music, un – deloc surprinzator – musical. Dar l-am vazut de atatea ori de cand eram mica si pana acum, ca am ajuns sa-l iubesc, mai ales pentru faptul ca imi aminteste de vremurile copilariei. De aceea, in fiecare vacanta, de sarbatori, imi place sa-l reurmaresc. In anul 1965, The Sound of Music primeste, pe langa cele 5 premii Oscar (inclusiv pentru cel mai bun film) si o nominalizare la premiile Grammy pentru cel mai bun album. Deci dupa cum se vede, nu sunt singura care il apreciaza.
In Austria anului 1930, Maria este data afara de la manastire pentru ca pur si simplu viata de calugarita nu era pentru ea. Aceasta este trimisa la familia von Trapp ca guvernanta. Acolo o asteapta o adevarata provocare, pentru ca cei 7 copii von Trapp erau imposibili si neastamparati, iar tatal lor (un fost capitan vaduv) era mult prea strict. Dar, in cele din urma, cu ajutorul muzicii (bineinteles!) reuseste sa le castige atat increderea, cat si inimile copiilor, si, in cele din urma, chiar si pe cea a capitanului.
Pentru mine, acest film are acelasi efect ca si melodia My Favorite Things pe care le-o canta Maria copiilor – aproape intotdeauna ma face sa ma simt mai bine. Asa ca vi-l recomand din tot sufletul, chiar daca nu sunteti amatori ai genului musical, desi, trebuie sa va avertizez, e cam mult cantec in film (e de inteles, totusi, pentru ca a fost inspirat dintr-un musical de pe Broadway).
Vizionati trailerul:
Daca e musical, nu e evident ca “e cam mult cantec in film”?
Poate e cazul ca spectatorii romani (tineri, mai ales) sa invete ce inseamna si filmele adevarate.
Acesta este unul dintre ele.