Inside Job (2010)

1
3625

Inside Job este filmul care a obținut premiul Oscar pentru cel mai bun documentar în cadrul galei care a avut loc la începutul anului. Scenaristul și regizorul Charles Ferguson, aflat la cel de-al doilea film al carierei, încearcă să găsească explicații pentru criza economică mondială care a lovit în anul 2008 și ale cărei efecte le simțim în continuare și astăzi. Cine ? De ce ? Și mai ales, cum a fost posibil ? Nu toate faptele prezentate sunt necunoscute, pentru cine a urmărit modul cum a evoluat situația lucrurile nu sunt în premieră, dar Ferguson are meritul de a merge un pic mai departe cu investigația, în zona academică, iar descoperirile realizate acolo sunt memorabile. Nu vreau să vă dau alte indicii, sper că v-am făcut curioși să vedeți la ce mă refer.

insidejob 1 Inside Job (2010)

Filmul începe cu o scurtă prezentare a situației economice a Islandei, cum era în urmă cu 11 ani și cum este acum și care au fost cauzele, pe scurt, pentru care a ajuns în această situație. Vom vedea că situația nu a fost diferită cu mult față de ce s-a întâmplat în America. Apoi, producția se concentrează pe SUA, acolo unde se cam dă ora exactă în toate domeniile, inclusiv cel financiar. Ni se arată că unele lucruri nu erau reglementate cum ar fi trebuit încă de pe vremea lui Reagan, după care se ajunge în perioada de debut a crizei. Charles Ferguson demonstrează cum s-au strâns foarte mulți bani în mâinile câtorva băieți deștepți (Lehman Brothers, Merrill Lynch, Goldman Sachs), care au început să-i învârtă prin operațiuni financiare complexe, dar nu foarte sigure. Totuși, aceștia se bucurau de încrederea agențiilor de rating Fitch, Standard & Poor’s, Moody’s. De altfel, banca Lehman Brothers avea cel mai ridicat rating cu numai câteva zile înainte de a da faliment, fapt ce spune multe despre obiectivitatea acestor analize.

inside job 2 460x258 Inside Job (2010)

Poate că nu s-ar fi ajuns în această situație dacă anumite inginerii financiare ar fi fost reglementate mai strict, dar nimeni nu avea interesul să o facă. De altfel, veți vedea că de la administrația Clinton încoace, inclusiv Obama, care în campania electorală pusese degetele pe câteva din rănile sistemului financiar american, în funcțiile publice cheie ale finanțelor americane au fost numiți oameni care au avut de-a face, într-o măsură mai mare sau mai mică, cu declanșarea acestei crize economice mondiale. Cert este că lucrurile nu par a se schimba în perioada următoare, la butoane sunt tot băieții deștepți, nicio persoană vinovată de această situație nu a fost trasă la răspundere, dar milioane de oameni din întreaga lume au ajuns într-o situație critică, mulți dintre ei pierzându-și locuințele, slujbele și încercând să supraviețuiască de pe o zi de alta.

Sunt multe replici interesante în Inside Job, vă prezint una singură la care să meditați, iar pe celalalte vă las să le descoperiți singuri: “Why should a financial engineer be paid four times to 100 times more than a real engineer? A real engineer build bridges. A financial engineer build dreams. And, you know, when those dreams turn out to be nightmares, other people pay for it”.

Vizionați trailer:

1 COMENTARIU

  1. […] Too Big to Fail este un film de televiziune realizat de HBO. Producția este realizată după romanul lui Andrew Ross Sorkin din 2009. Sorkin este un tânăr jurnalist american, care a lucrat la The New York Times și care a fost premiat pentru romanul care are același nume cu cel al filmului. Regia poartă semnătura lui Curtis Hanson (L.A.Confidential și 8 Mile), iar în distribuție veți recunoaște mulți actori din seriale de succes. Pentru o mai bună înțelegere a cauzelor care au dus la criza economică mondială, vă recomand și documentarul Inside Job. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.