Aşteptam cu foarte mare interes apariţia filmului „Cowboys & Aliens” în cinematografele noastre. În ceea ce mă priveşte, la ora actuală, orice încercare a oricărui regizor, de pe orice piaţă cinematografică – fie ea cea europeană sau hollywoodiană – nu poate fi decât una care merită atenţia noastră, mai ales că, în materie de SF-uri, originalitatea nu mai este demult unul dintre punctele forte ale producţiilor de acest gen. La fel s-a întâmplat şi în cazul filmului produs de Spielberg şi realizat de regizorul blockbuster-ului Iron Man, Jon Favreau. Deşi gândită ca un aspect ce ar putea aduce o nuanţă de inventivitate şi noutate în materie de SF-uri, alăturarea unor grupuri de cowboy şi indieni în lupta împotriva forţelor extraterestre rămâne doar la nivelul unei încercări slăbuţe de a atrage atenţia publicului.
Povestea este una simplă, dar care va surprinde prin câteva scene de un umor decent şi prin alegerea inspirată de a-i distribui în film pe Harrison Ford (poate, cel care dă viaţă celui mai în vârstă personaj) şi Noah Ringer (cel care interpretează, cu siguranţă, cel mai tânăr personaj din film). Am rămas plăcut surprinsă de prestaţia celor doi actori şi de „chimia” care se creează între aceştia. Veţi observa, sper eu, modul în care cei doi reuşesc să se completeze unul pe celălalt şi să aducă un plus consistent de valoare filmului, unul cu o acţiune previzilă şi în care desfăşurarea de forţe într-un spaţiu temporal foarte îndepărtat de ideea de civilizaţie extraterestră – anul 1875, undeva, în Arizona – pare, în foarte multe puncte, uşor forţată. Îl veţi admira pe eroul care încearcă să se regăsesască pe sine şi să salveze ţinutul în care trăieşte – interpretat de carismaticul Daniel Craig – sau pe eroina care îl va ajuta pe acesta să treacă peste cele mai dificile momente – interpretată de Olivia Wilde, una dintre actriţele consacrate pentru calităţile sale fizice, precum şi câteva efecte vizuale care vor completa „peisajul” unui SF comercial, care încearcă să iasă din tiparul clasic al producţiilor de acest gen din ultimele două decenii, dar care eşuează dezamăgitor.
Înclin să cred că alegerea combinaţiei subliniată încă din titlul filmului, cowboy şi extratereştrii, este menită să îi atragă pe consumatorii uşor excentrici, care preferă alăturări de situaţii şi contexte prea puţin „probate” sau „adaptate” unor poveşti simple. În ceea ce mă priveşte, alegerea nu se dovedeşte prea inspirată, însă producţia merită o şansă pentru cei care preferă SF-urile care se apropie mai mult de tipologia filmelor de acţiune, cu prea puţine efecte speciale şi prea puţin suspans.
În afara prestaţiilor actorilor Harrison Ford şi Noah Ringer, am apreciat „Cowboys & Aliens” şi pentru câteva cadre atent şi frumos lucrate, care aduc, la rândul lor, un plus de valoare filmului. În rest, cred că iubitorii de SF-uri vor fi la fel de dezamăgiţi ca şi mine…
Vizionaţi trailer:
[…] cheme: Cowboy, apoi extraterestri, apoi iar cowboy si la final iar extraterestri. Daniela – FilmeTari Deşi gândită ca un aspect ce ar putea aduce o nuanţă de inventivitate şi noutate în materie […]
Ohh da, asa da, d-abea astept, d-abea astept, d-abea astept, d-abea astept, d-abea astept, d-abea astept! :X
Mi-au placut efectele.
[…] Cars 2 (2011) 2. Captain America (2011) 3. Cowboys and Aliens (2011) 4. Bridesmaids (2011) 5. Final Destination 5 (2011) 6. Friends with Benefits (2011) 7. Fright Night […]
[…] 9, 2011Posted in: Stiri Tweet it! Keith Carradine (“Dexter”, “Damages”, Cowboys & Aliens) s-a alăturat distribuţiei noului serial western pregătit de cei de la TNT, intitulat […]
[…] “Revolution” (NBC) e un thriller post-apocaliptic, creat de J.J. Abrams (“Lost”) şi Eric Kripke (“Supernatural”), care porneşte de la ipoteza “ce ar fi dacă nu ar mai exista curent electric?”. Serialul începe cu un prolog cu adevărat înfricoşător, în care toată energia electrică din lume dispare instantaneu, apoi reia povestea 15 ani mai târziu, când civilizaţia e în ruine, viaţa redevine ceea ce a fost cu mult înainte de revoluţia industrială, iar umanitatea e împrăştiată în triburi şi terorizată de dictatori militari. Cu alte cuvinte, în doar câteva minute, serialul ajunge de la ceva ce nu am mai văzut până acum, la ceva ce am văzut de prea multe ori. “Revolution” are potenţial să devină un serial grozav, dar are, de asemenea, potenţial să ajungă un dezastru plictisitor. Va fi oare ca “Jericho”, “Alphas” sau “Fringe” sau va fi la fel de fabulos ca “Terra Nova” sau “Alcatraz”? Primul episod e regizat de Jon Favreau (Iron Man, Cowboys & Aliens). […]
[…] 2 (2011) 13. Cowboys and Aliens (2011) 14. Final Destination 5 (2011) 15. Fright Night (2011) 16. Kung Fu Panda 2 (2011) 17. Super […]