O dată cu vizionarea acestui film, m-am convins categoric de un lucru: când vine vorba de suspans și filme horror, coreeni sunt maeștri! Îți creează exact starea pe care vrei să o ai atunci când te uiți la un film de groază: tensiune, suspans, frică! Și asta fără să fie nevoie să se verse zeci de litri de sânge fals, sau să ne trezim în plin plan cu creaturi hidoase care aleargă înfometate după personajul principal mai bine de jumătate de film.
A Tale of Two Sisters a fost adaptat și în varianta hollywoodian/americană sub denumirea The Uninvited (2009). Evident că nu există termen de comparație între cele două (varianta USA fiind mult sub cea originală). Hollywoodul se complace de cele mai multe ori în câteva clișee pe care le folosește în mare parte dintre producții, încât amatorii genului horror sunt de-a dreptul ”îngroziți” de lipsa de originalitate și de starea de anosteală pe care cele mai multe producții o degajă. Personal, îmi plac filmele de groază destul de mult încât să zic că am văzut îndeajuns de multe, dar de ceva timp nu am mai văzut unul făcut de americani care să mă impresioneze. Și adevărul este că multe titluri americane care concurează la categoria filme de groază bunicele, au la bază câte un film coreean, japonez sau thailandez. Așa s-a întâmplat în cazul filmelor: The Ring, The Grudge, Dark Water, One Missed Call, sau Shutter.
În A Tale of Two Sisters nu avem decât patru personaje: cele două surori, tatăl și mama lor vitregă. În aparență povestea este și ea una simplă: una dintre surori fusese internată la ospiciu după moartea mamei sale biologice, iar acum merge să se recupereze departe de oraș, într-o casă pe care familia o deține. Toate sunt bune și frumoase până vedem că mama vitregă începe să se poarte dubios și devine din ce în ce mai evident că nu le are deloc la suflet pe cele două fete. Acum, sub ochii neștiutori ai tatălui se duce o luptă acerbă între sora cea mare și mamă, aceasta din urmă încercând să o persecute pe cea mică. Din cauza trecutului clinic al celei mai mari fete, tatălui îi vine greu să creadă că tot ce-i spune aceasta la adresa mamei vitrege este adevărat. Aici e momentul în care ne punem primul semn de întrebare: oare care dintre cele două suferă de nebunie? Sau cum stau lucrurile de fapt?
Încadrat inițial la categoria horror, thriller, filmul poate fi descris foarte bine ca o dramă psihologică plină de mister. Vom vedea că regizorul se joacă cu mințile noastre atât de mult și o va face atât de bine și de încet încât nu ai cum să te clintești din fața ecranului. Filmul are un tempo extrem de variat: începe lent, cu prezentarea personajelor, te lasă să te familiarizezi cu povestea și cu unele cadre (care sunt de-a dreptul lirice). Ne introduce apoi încet în intrigă și de aici încolo într-un ritm crescendo suspansul devine din ce în ce mai intens. Exact când crezi că ești aproape de deznodământ, că lucrurile par să fie calme din nou, un alt val de teroare ia amploare. E incitantă varietatea aceasta și e menită să-ți mențină interesul viu. Toate acestea plus câteva elemente tradiționale din cultura cinematografică asiatică sunt mai mult decât suficiente să-ți dea fiori pe șina spinării. Personal, aș încadra filmul într-un top 15 al celor mai bune filme de groază.
Vizionați trailer:
