“This is what got me through the last four years of pep rallies, imagining myself walking along the Seine, standing on top of the Eiffel Tower.”
O comedie romantică light, simpatică, drăguță dar totuși puerilă,”Monte Carlo” oferă un pretext scuzabil doamnelor de a-și rezerva o seară numai a lor. O distribuție inițială ce le-ar fi solicitat pe Nicole Kidman și Julia Roberts, a fost schimbată și s-a conchis ulterior că un cast cu persoane mai tinere, ar fi adus un aer fresh și probabil ar fi trasat un film cu un succes mult mai bun decât prima alegere nominalizată. Filmată în locații ca Budapesta, Ungaria, Paris, Franța, Monaco și bineînțeles Monte Carlo, producția distribuie bună dispoziție, momente amuzante dozate cu precauție și romantism exagerat, dar binevenit. Parțial bazat pe Headhunters de Jules Bass, pelicula poate fi deopotrivă renegată recomandată și mai puțin apreciată, pentru fiecare dintre mențiuni refuzând plictiseala. Numele Michael Giacchino mi-a atras vădit atenția, un compozitor recunoscut pentru coloana sonoră pentru producții ca Lost, Fringe, Super 8 sau Star Trek, este de data aceasta este responsabil de scorul muzical pentru un film dintr-un registru diferit- Monte Carlo.
Selena Gomez nu face parte din tiparul standard în care poate fi încadrată o actriță. Nu-i contest calitățile, doar că pe mine nu reușește să mă convingă, de vină fiind fiind poate chiar eticheta cu care a debutat. În Monte Carlo, Selena este Grace, o adolescentă care a lucrat pe întreaga perioadă a liceului într-un restaurant pentru a strânge banii necesari unei excursii în Paris. Planurile sale de a călători împreună cu cea mai bună prietenă a sa, imediat după absolvire, sunt ruinate de ideea părinților de a o trimite cu ele, pe ceva mai responsabila soră vitregă Meg. Călătoria îndelung plănuită este un coșmar: hoteluri mizere, un ghid neavizat ce anulează frumusețea turului de vizitare. Poate cel mai bun lucru care li s-ar fi putut întâmpla, fetele pierd autocarul cu care se deplasau. Surprinse de ploaie, ele se adăpostesc în holul unui hotel de 5 stele, iar Grace este confundată cu Cordelia, o moștenitoare bogată și nesuferită. Monotonia este curând înlocuită cu aventura și situațiile comice cărora le vor face față, încep să se înșire în următoarele minute.
Nu m-a impresionat în mod deosebit, însă preț de două ore am fost ruptă de cotidianul zilnic și am interacționat cu protagonistele. O exagerare fără limită, împinge filmul să se transforme într-un basm care nu mai convinge într-o piață unde nu se cer astfel de producții. Actorii sunt plăcuți, frumoși însă nu neapărat cei mai potriviți rolurilor. Adolescenții vor remarca asemănarea cu „The Lizzie Mcguire Movie”, însă sper că vor face și diferența la scenariu și complexitate. De urmărit și atât. Rog să fiți îngăduitori și să nu sperați că veți urmări vreun film ieșit din comun. Vă recomand să vă proptiți în fotoliu și să vă detașați de realitate preț de două ore. O să observați la un moment dat remarci făcute la adresa României, mențiuni care nu fac cinste, mai ales când termenul de comparație este Africa.
Vizionați trailer:
