Another Earth (2011)

Am făcut în ultimul timp o reală pasiune din a descoperi filme noi (sau mai vechi), cunoscute mai puțin de marea masă a devoratorilor de film, pelicule care nu au avut parte de publicitate și promovare prea mult, dar care sunt foarte bune; actori necunoscuți sau mai puțin cunoscuți, regizori care se află la începutul carierei – oameni de care sigur vom mai auzi, pentru că nu au cum să rămână prea mult în umbră! De fiecare dată când dau peste un astfel de film și reușește să mă impresioneze, mă simt extrem de fericită! O descoperire recentă de acest fel, este Another Earth, o dramă cu valențe S.F, excelentă. Regizorul, Mike Cahill, se află la primul film de lung metraj adaptat după un scenariu original, pe care-l realizează, până acum lucrând doar la documentare sau proiecte de alt gen (pasiunea regizorului pentru filmul documentar, se ivește răzleț și în acest film, aducând o notă de originalitate). Actorii nu sunt nici ei cu renume pe scena filmului, singura apariție oarecum consacrată este a lui William Maphoter în The Grudge. Filmul de față a câștigat premiul special al juriului la festivalul Sundance. Ideea descoperirii unui univers paralel, a unei alte planete asemănătoare sau identică cu a noastră nu este o idee originală, dar chiar dacă la început poate părea că aceasta ar fi principala temă a filmului, lucrurile se dovedesc a sta altcumva. Nu degeaba spuneam că filmul în sine este o dramă.

Rhoda, o adolescentă de 17 ani, recent acceptată la prestigioasa MIT, visează să poată călători în spațiu, să studieze stelele și planetele…dar cum viața are de cele mai multe ori un umor de neînțeles, chiar în ziua în care se face colosala descoperire a unei alte planete, identică cu a noastră, un Pământ 2 ”în oglindă”, viața ei ia o altă turnură: neatentă fiind la volanul mașinii, izbește din plin o altă mașină în care sa afla un faimos profesor de muzică, compozitor și artist, cu familia sa. În urma impactului soția și copilul mor, iar el intră în comă. Rhoda plătește cu patru ani de penitență fapta sa, iar după ce iese de la închisoare devine cu totul altă persoană: singuratică, închisă în ea, depresivă, cu tendințe suicidale. Își dă totuși seama că trebuie să o apuce pe un drum și se angajează ca femeie de serviciu într-o școală. Antiteza dintre ceea ce promitea să devină, dintre ceea ce ea era și ceea ce a ajuns este foarte bine speculată într-o scenă în care Rhoda se întâlnește într-un supermarket cu un fost coleg de liceu. De altfel, filmul tot abundă în imagini artistice, sensibile, pline de simbolism. Ba chiar există și un personaj simbolic, un bătrân care-și toarnă înălbitor în ochi și în urechi pentru a nu se mai vedea și auzi peste tot…(da, filmul pătrunde destul de adânc în tainele minții și a sufletului omenesc). Între timp, în planul utopic, cercetătorii organizează un concurs în care câștigătorul va pleca într-o călătorie pe Pământ 2, unde va avea ocazia să se întâlnească cu el însuși. Aici se ridică semne de întrebare: ce ai face dacă te-ai întâlni cu tine însuți? Ce ți-ai spune? Te-ai recunoaște măcar? Ce ai învăța de la tine însuți? Rhoda va participa și ea la acest concurs, pe care, poate puțin previzibil, îl va câștiga. Dar din nou viața și umorul ei nu aveau cum să lase lucrurile atât de bine și ușor aranjate.

Când protagonista noastră află că profesorul Burroughs a ieșit din comă, merge la el cu gândul de a-și recunoaște fapta și de-aș cere iertare, dar pe parcurs își pierde curajul. Fericire sau nefericire, cei doi ajung să se îndrăgostească, el neștiind că iubește chiar vinovata vieții lui pierdute. Pentru că inculpata fusese minoră în momentul accidentului, numele ei nu a ajuns niciodată la urechile victimei și așa se face că cei doi ajung să fie puși față în față în această situație paradoxală. Din profesorul eminent de altă dată, nu a mai rămas pic de fărâmă și pare că dragostea fetei îl poate readuce la viață, iar ea pare fericită din nou după mult timp lângă el. Acum alegerea rămâne a ei…dar adevărul este mai presus decât dragostea construită pe minciună și Rhoda îl preferă pe acesta cu prețul oricărui sacrificiu. Amândoi vor trebui să se lupte cu trăirile lor interioare, cu durerea și din nou dezamăgirea, dar doar așa își vor putea regăsi eliberarea…suntem capabili să iertăm celor pe care-i iubim, ceea ce e de neiertat? Dacă nefericirea noastră servește drept fericire celor dragi, se mai numește ea nefericire?

Cu astfel de chestiuni ridicate ca semn de întrebare, va garantez un film pe cinste!

Vizionati trailer: