Cea mai recentă creaţie a lui Corneliu Porumboiu – Poliţist, adjectiv – are astăzi premiera în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, secţiunea Un Certain Regard.
Tânărul regizor începe să devină un obişnuit al acestui festival, socotit de mulţi cel mai important din lume. El a fost prezent la Cannes în 2004 cu scurt metrajul Călătorie la oraş în secţiunea Cinefondation, reuşind să câştige premiul doi, iar în 2006 cu filmul A fost sau n-a fost ? a luat Camera d’Or. Ca şi la precedentele producţii, şi la Poliţist, adjectiv Porumboiu semnează şi scenariul pe lângă regie.
Cristi este un poliţist care refuză arestarea unui tânăr pentru că acesta a oferit haşiş altor doi colegi de liceu. Conform legii, oferirea de droguri este pedepsită. Poliţistul crede că legea se va schimba şi nu vrea să aibă pe conştiinţă viaţa unui tânăr pe care îl consideră inconştient. Dar pentru şeful său cuvaântul conştiinţă are alt sens.
Rolul poliţistului este interpretat de Dragoş Bucur, aflat la o nouă colaborare cu Porumboiu după Visul lui Liviu. De altfel, Bucur este şi naşul de cununie al lui Porumboiu, dar nu acesta a fost criteriul alegerii, el dovedind în mai multe rânduri că este un actor de forţă. Şeful lui Dragoş Bucur în Poliţist, adjectiv este interpretat de către Vlad Ivanov, actor cunoscut în străinătate (şi chiar şi în ţară) după rolul negativ din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile al lui Cristian Mungiu, premiat cu Palme d’Or în 2007.