Din punctul meu de vedere, prin filmul Blow Up regizorul italian Michelangelo Antonioni se joaca frumos cu realitatea: realitatea vazuta printr-o fotografie, realitatea in viziunea unor mimi sau realitatea ca ceva ce se afla dincolo de ceea ce percepem prin simturi (a caror raportare poate fi mereu pusa sub semnul intrebarii). Acelasi obiect poate fi perceput diferit de mai multe persoane, pentru fiecare poate semnifica altceva sau fiecare vede alte fatete ale acestuia, pe care nimeni altcineva nu le observa. E un film profund in care sunt explorate partile ascunse ale lucrurilor vizibile, care trimit la alte semnificatii. Blow Up este inspirat din povestirea “Las babas del Diablo”, scrisa de argentinianul Julio Cortazar.
David Hemmings il interpreteaza pe Thomas, un fotograf londonez care vede lumea prin intermediul aparatului sau. Are un studio, dar este plictisit de modelele pe care pe fotografiaza in fiecare zi si de viata sa. Noaptea merge sa faca poze intr-un azil de batrani. Viata lui nu se incadreaza in tiparele obisnuite ale lumii in care traieste, desi nu se sustrage acestora. Intr-o zi fotografiaza un cuplu intr-un parc fara acordul celor doi. Femeia (Vanessa Redgrave) ii cere pozele, dar Thomas refuza sa i le dea. Mai tarziu, aceasta vine acasa la Thomas, incercand sa il seduca pentru a obtine pozele. Thomas ii da un alt film, iar apoi, cand developeaza pozele din parc, isi da seama ca una dintre ele contine indicii care duc la o crima. Descoperirea il preocupa si pare sa ii influenteze viata. In film mai apar Sarah Miles, John Castle, Jane Birkin, Gillian Hills, Peter Bowles si Veruschka von Lehndorff.
Filmul are multe secvente interesante, unele dintre ele aparent bizare (discutia lui Thomas cu proprietara magazinului de antichitati, developarea fotografiilor sau concertul unde toti participantii stau nemiscati pana cand unul dintre membrii formatiei distruge o chitara). Michelangelo Antonioni ofera putine indicii pentru descifrarea acestui film, iar la sfarsit raman multe intrebari. Finalul poate fi interpretat in mai multe feluri, dar cred ca ideea esentiala a filmului este ca dincolo de ceea ce apare ca un simplu fapt se afla parti ascunse, uneori lucruri malefice, care pot fi observate numai la o privire atenta. Ca si in nuvela lui Julio Cortazar, raul se materializeaza fara sa fie observat si numai un ochi experimentat poate sa vada dincolo de ceea ce pare a fi o simpla plimbare prin parc sau o relatie frumoasa.
Vizionati trailer:
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=2Xz1utzILj4′]
Foarte bun film multan!!!!