Scoop (2006)

10

Scopul scuză mijloacele. Scopul lui Woody Allen în ultimii ani a fost să realizeze cât mai multe filme cu Scarlett Johansson. Primul a fost Match Point, a urmat Scoop, iar ultima sa creaţie, Vicky Cristina Barcelona, a fost prezentată recent la Cannes. Mijloacele în care Allen şi-a propus să ducă la bun sfârşit aceste proiecte, nu prea au contat. Nu discut aici de primul sau ultimul său film cu Scarlett, ci numai despre Scoop. Recunoaştem stilul celebrului regizor, chiar dacă inspiraţia nu a fost în acest caz la înălţimea celebrelor sale creaţii.

scoop 21 460x294 Scoop (2006)
Un jurnalist adevărat este cel care nu renunţă la subiectele sale nici după moarte. Ziaristul de investigaţie Joe Strombel moare tocmai când era pe urmele unei faimos ucigaş din Londra, care lăsa la locul faptei o carte de tarot. Din lumea de dincolo, el decide să transmită informaţiile acumulate unei jurnaliste în devenire, interpretată de Scarlett Johansson. În scenă intră şi un iluzionist de cartier, Woody Allen, iar cei doi, pardon, cei trei, pornesc pe urmele unui tânăr de familie bună, principalul suspect în cazul crimelor neelucidate. Numai că tânără detectivă se îndrăgosteşte de farmecul irezistibil al presupusului criminal, normal, cine i-ar putea rezista lui Hugh Jackman, şi lucrurile încep să se complice dramatic.

scoop 11 460x295 Scoop (2006)

Filmul are câteva dialoguri sclipitoare, Allen face pe naivul într-un stil inconfundabil, Scarlett arată foarte bine, dar povestea e cam subţirică. În plus, finalul e la fel de previzibil ca o poveste pentru copii şi nu reuşeşte să surprindă aşa cum o făcea în Match Point. Sper ca Woody Allen a depăşit faza Scarlett Johansson şi va realiza proiecte şi mai interesante.

Vizionati trailer:

10 COMENTARII

  1. “am si eu o vinoteca la fel, n-am nicio sticla de vin, da’ nu vezi picior de sobolan”
    “m-am nascut in religia iudaica, da’ la batranete m-am facut narcisist”
    “8 laptarese si 3 purcelusi? oh no, 12 avioane si… am uitat” 🙂

    Woody e cel mai tare 🙂

  2. nu este nici pe departe un film psihologic; cred ca este cel mai slab film vazut incadrat in aceasta categorie…

  3. @frangu: te-as ruga sa eviti de acum incolo a lasa comentarii din 2 cuvinte sau de genul “a fost fain”. Aceste pareri pot fi exprimate dand o nota filmului.

    Din 34-35 de comentarii cate ai, sunt destule de genul acesta.

  4. […] Riccardo Scamarcio si Flavio Parenti. Woody Allen va juca din nou intr-unul din filmele sale, dupa Scoop […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.