Gambit nu este o adaptare cinematografică a filmului din 1966 cu Michael Caine, în ciuda identității de titlu și deși folosește în mod aproape abuziv numele personajelor principale. Nici o creație originală nu reușește să fie, chiar dacă numele fraților Coen pe care ni-l flutură filmul prin față este mai mult decât suficient să ne convingă să-l vedem. Cei doi scenariști sunt responsabili pentru filme precum The Big Lebowski, Barton Fink sau Fargo, iar acestea sunt titluri de până în anii 2000. Ca să înțelegeți de ce îl așteptam cu sufletul la gură încă din 2012, când a apărut primul trailer.
Filmul debutează cu secvențe animate care reproduc stângaci stilul consacrat de pelicula „The Pink Panther”, și care încearcă totodată să surprindă, fără ca noi să ne dăm seama, esența filmului. Harry Dean, un curator de artă, încearcă să-și păcălească șeful, un căpcăun foarte bogat, să cumpere un tablou fals de-al lui Monet. Pentru ca planul său diabolic de răzbunare să poată reuși, el are nevoie de PJ Puznowski (Cameron Diaz). Problemele apar când lucrurile încep să devieze de la planul perfect pe care îl pusese la cale.
Comentariile la adresa lui Cameron Diaz sunt de prisos; ea nu este Shirley Maclaine, atât pot să zic. Colin Firth este Colin Firth și își joacă rolul convingător și cuminte. Rolurile lor se încadrează totuși în niște limite atât de stricte încât devin ceva mai mult decât niște simple stereotipuri. Mă bucur însă că au existat unele momente umoristice care au făcut filmul să fie suportabil. Să nu mă înțelegeți greșit, poate mi-ar fi plăcut mai mult dacă era o simplă comedie de duzină, dar așteptările pe care le aveam au fost de-a dreptul decimate. Poate o să-l revăd când voi fi într-o stare de spirit mai bună și o să-l iert. Până atunci, voi puteți să-l vedeți începând cu 15 martie în cinematografe.
Vizionați trailer:
[…] despre frații Coen vobesc), dar nu i-a ieșit nimic sau aproape nimic. Ioana Bărbărie – FilmeTari Gambit nu este o adaptare cinematografică a filmului din 1966 cu Michael Caine, în ciuda […]
[…] şi avându-i pe Daniel Day-Lewis (Lincoln), Leonardo DiCaprio (Django Unchained) şi Cameron Diaz (Gambit) în rolurile principale, filmul urmărea prevalenţa bandelor în New York-ul secolului al XIX-lea […]
[…] searbăd 2013. Frații Coen m-au dezamăgit mai devreme, prin martie, cu scenariul filmului Gambit (2013), motiv pentru care nu aveam de gând să îi iert prea curând. Inside Llewyn Davis îi spală de […]