Kick-Ass este una din cele mai reușite adaptări ale unei benzi desenate. Încep inevitabila comparație a celui de-al doilea film spunând că îl regret foarte mult pe Matthew Vaughn în scaunul regizoral, chiar dacă a rămas în continuare ca și producător. Jeff Wadlow aduce pe marile ecrane o continuare mediocră, căreia îi lipește cu desăvârșire elementul șocant care l-a consacrat în 2010.
Kick-Ass devine sursa de inspirație pentru tot felul de eroi fără superputeri. El însuși se alătură unui grup condus de Colonel Stars and Stripes (Jim Carrey), patrulând orașul în căutare de persoane la ananghie. Red Mist însă se întoarce, iar odată cu el se ridică o întreagă armată antagonică micului grup. Hit Girl va încerca să-i ajute, în ciuda promisiunii făcute de a deveni o adolescentă normală.
Între primul și acesta s-au pierdut multe din lucrurile care au făcut din Kick-Ass un film spectaculos și interesant: secvențele trăznite de acțiune, puștoaica cu gură spurcată și am putea chiar să-i simțim lipsa și lui Nicolas Cage. Performanțele actorilor nu merită menționate întrucât continuarea nu prea le lasă mult loc pentru ele să se desfășoare. Kick-Ass 2 se vrea a fi mult mai serios, fără să știe că fix acest lucru face ca această continuare să fie una insipidă. Filmul va avea premiera pe 16 august 2013.
Vizionați trailerul:
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=Td921lYSBIA’]