Prince Avalanche (2013)

0

Prince Avalanche i-a adus regizorului David Gordon Green Ursul de Argint la Berlin în 2013. Este un film inspirat dintr-o producție islandeză, realizat cu o echipă mică și cu bani puțini. Filmările au durat numai 16 zile, iar bugetul filmului a fost unul de nivelul producțiilor românești, puțin peste 700 de mii de dolari investindu-se în Prince Avalanche. Paul Rudd și Emile Hirsch au fost opțiunile regizorului pentru rolurile principale. Dacă Paul Rudd este obișnuit mai mult cu rolurile de comedie, iar aici are o partitură oarecum diferită față de ceea ce joacă de obicei, Emile Hirsch nu e la prima experiență în pustietate, având în vedere că a jucat în Into the Wild. Oricum, cei doi sunt foarte buni în această producție.

Prince Avalanche 2 460x308 Prince Avalanche (2013)

Acțiunea filmului are loc în anul 1988. Alvin (Paul Rudd) și Lance (Emile Hirsch) se angajează la compania de drumuri pentru a trasa marcajele rutiere într-o zonă afectată de incendii. Ei sunt nevoiți să renunțe la confortul oferit de oraș, să doarmă într-un cort, să mânânce conserve sau ce își pregătesc și lucrează de la ivirea zorilor până la căderea întunericului. Alvin se simte foarte bine în pustietate, îi place singurătatea, dar pentru Lance zilele trec foarte greu. El de-abia așteaptă sfârșitul de săptămână pentru a merge în oraș și a se distra în timp ce Alvin încearcă să-și ocupe timpul liber plimbându-se prin natură. Alvin se gândește tot timpul la iubita sa, încearcă să-i ofere o viață mai bună, îi scrie scrisori în fiecare săptămână. Pentru că cei doi nu prea au subiecte comune de discuție, dialogurile lor se axează în mare parte pe povești amoroase, Lance povestind întâmplările și problemele sale, iar Alvin încercând să-i ofere diverse soluții.

prince avalanche 1 460x258 Prince Avalanche (2013)

După cum poate v-ați dat seama din paragraful de mai sus nu prea este multă acțiune în acest film, nu se întâmplă prea multe lucruri. Cei doi trasează marcaje, se mai întâlnesc periodic cu un bătrân care trece cu camionul prin zonă și stă de vorbă cu ei, se mai ceartă și cam asta este toată viața lor în pustietate. E adevărat că la un moment dat va apărea și un conflict mai mare între ei, nu vă spun mai multe, trebuie să vedeți singuri, dar nu vă așteptați la cine știe ce răsturnări de situație. Filmul este o combinație între comedie și dramă, mai mult dramă dacă mă întrebați pe mine, accentul cade în principal pe dialoguri și pe trăirile personajelor, iar peisajele sunt minunate. Este o producție interesantă, intimă, care nu va strânge prea mulți spectatori, dar ar putea fi atrăgătoare pentru amatorii genului minimalist.
Prince Avalanche a intrat în cinematografele din țara noastră din 21 februarie.

Vizionați trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.