Un film german, cu un nume care nu spune nimic, a mai fost și premiat la Cannes, filmat și prin România, ține și vreo două ore și jumătate, deci trebuie să fie o plictiseală – vor spune probabil unii care vor întâlni acest titlu în ofertele cinematografelor. Dar cei care merg să-l vadă vor avea parte de o revelație, Toni Erdmann fiind printre cele bune producții ale acestui an. Un film amuzant, sensibil, emoționant, cu mai multe scene memorabile, dar una cred va rămâne în memoria pentru mai mult timp (scena cu nuditatea).
Un bărbat are un simț al umorului destul de dezvoltat. Joacă diverse scenete cu membrii familiei, dar și cu străinii (de exemplu, cu curierii). La un moment dat decide să plece la București, acolo unde fiica sa lucrează într-o multinațională. Timp de vreo două zile stau împreună și observă că femeia era foarte stresată de un proiect la care lucra. Atunci el decide să ia măsuri și să o învețe să zâmbească din nou. Metoda aleasă de el este una atipică, veți descoperi în film, existând însă riscul ca efectul să fie contrar și mai mult să o enerveze. O relație tată-fiică cu adevărat specială.
Filmul este realizat mare parte în București și față de alte producții aici Capitala noastră este prezentată într-o lumina normală. Ies bine atât cadrele exterioare, oamenii, dar și servicile. Nu lipsesc nici actorii români chiar dacă toți au roluri secundare. Îi veți recunoaște cu siguranță, printre alții, pe Alexandru Papadopol, Vlad Ivanov și Cezara Dafinescu. Și este pe buzele tuturor un român la fel de celebru și în Germania ca și în România: Ion Țiriac.
Una peste alta, Toni Erdmann este un film neașteptat de simplu, fără răsturnări spectaculoase de situație, fără exagerări dramatice, cu un personaj principal original, care are acțiuni greu de anticipat, producția reușind să binedispună și să te facă să te gândești la aspectele cu adevărat importante din viața ta.
