Hotel Rwanda (2004)

9
5433

Sunt momente când filmele prind viaţă şi se transformă în fragmente de realitate. Actorii devin uneori doar simple personaje de fundal, care sprijină acţiunea. Iar tu priveşti Hotel Rwanda şi, imediat după, nu te gândeşti la interpretare, la regie sau la realizarea filmului în ansamblu. Unicul lucru care-ţi bântuie prin minte, în acel moment, este o singură întrebare: cum a fost posibil aşa ceva, ce-au făcut NATO, ONU, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi toate celelalte organizaţii cărora le plac să afirme că protejează drepturile omului şi luptă pentru pace ?! Dar filmul lui Terry George nu-şi propune să dea răspunsuri sau să facă acuzaţii, ci doar prezintă situaţia reală, aşa cum putea fi întâlnită undeva, în Africa, departe de ochii lumii civilizate.

În Ruanda anului 1994 civilizaţia Hutu încerca exterminarea populaţiei Tutsi. Acest război civil a dus la hotel rwanda lrg 300x186 Hotel Rwanda (2004)moartea a peste un milion de oameni. Şi nimeni nu a făcut nimic. Nimeni nu a luat nicio măsură. Însă Paul Rusesabagina (un Hutu), în încercarea de a-şi apăra soţia, de origine Tutsi, şi profitând de faptul că era managerul unui hotel respectat, Milles Collines, a reuşit să salveze vieţile a 1268 de Tutsi, care, fără ajutorul lui, cu siguranţă că ar fi fost ucişi. Aceasta este povestea adevărată transpusă pe peliculă de către Terry George.

15 300x197 Hotel Rwanda (2004)Download subtitrare “Hotel Rwanda” click aici.

În 1999, cartea jurnalistului Philip Gourevitch: We wish to inform you that tomorrow we will be killed with our families (Vrem să te anunţăm că mâine vom fi ucişi împreună cu familiile noastre) a atras pentru prima dată atenţia mass-mediei occidentale asupra genocidului care se întâmplase în urmă cu 5 ani. O palmă la adresa societăţii în care trăim a venit, în 2004, şi de la Terry George şi al său Hotel Rwanda. Astfel de lucruri nu trebuie uitate, pentru a nu fi repetate. Iar Hotel Rwanda va fi ţinut minte nu pentru modul în care a fost prezentată povestea, calitatea imaginii sau coloana sonoră, ci pentru mesajul politic pe care îl transmite şi pentru că, datorită lui, unii oameni (poate chiar şi tu) află în premieră despre faptele oribile care se pot întâmpla în această lume.

Vizionati trailer:

9 COMENTARII

  1. trebuie sa fac o precizare………. desi postez sub numele de gica contra, aceasta nu inseamna ca tot ce voi posta va fi un raspuns impotriva celorlalti. de fapt acest nume l-am utilizat la primul meu comentariu, unde mi se potrivea. cred ca pe viitor voi folosi alt pseudonim, de alta dar sa nu fiu interpretat gresit.
    scuze pentru comentariu, e cam pe langa subiect, dar avand in vedere ca acesta este un site de interactiune mi-am permis.

  2. Am ramas dezamagit cand am aflat ca nu a luat nici un Oscar. Filmul e terifiant stiind mai ales ca a fost posibil un asemenea macel in anii 90. Stateam in timpul filmului si ma intrebam oare ce as face in clipa aceea daca as fi in locul lui Paul(personajul principal)…ff curajos. nota 9.5

  3. Filmul merita 10!!!! Recomand, din aceeasi categorie Shooting dogs si The Last King of Scotland. Ah….si aproximativ pe aceeasi tema: Lord of War cu un Nicholas Cage extraordinar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.