Actrița Ozana Oancea a acordat un interviu pentru Filme Tari

2

Azi am participat la Nominalizările Premiilor GOPO 2012, eveniment ce a avut loc la Grand City Mall Băneasa, într-un cadru elegant și plăcut. Printre invitații la eveniment, s-a regăsit și actrița Ozana Oancea (nominalizată la Premiul pentru Cea mai bună actriță intr-un rol principal la Gopo 2011), membră a juriului anul acesta, care a avut răbdarea de a sta de vorbă cu noi. Actriță de succes și critic de film, s-a arătat destul de caldă și primitoare, afișând multă modestie și multe zâmbete.

5750 122728 ozanaoancea 460x272 Actrița Ozana Oancea a acordat un interviu pentru Filme Tari

Interviu Ozana Oancea

1. Spuneți-ne, cum vedeți dumneavoastră cinematografia românească actuală?

Ozana Oancea: Acum, după această experiență e musai să am un punct de vedere asupra cinematografiei. Păi, eu cred că există un val de filme noi care nu mi-au făcut neapărat o mare bucurie la privit, dar care altora le-au plăcut, deci este bine că sunt mai multe și reușesc să atragă categorii de public diferite. În felul acesta cinemaul câștigă și consider că este un an bogat. M-a durut faptul că am văzut și multe filme slabe care pe alocuri erau chiar dureros de proaste.

2. Totuși vedeți o evoluție față de anii precedenți?

Ozana Oancea: Consider că este o evoluție pentru că numărul filmelor bune și numărul scurtmetrajelor făcute de oameni foarte tineri este considerabil și foarte încurajator. Ceea ce îmi provoacă parere de rău este că în continuare resursele relativ limitate pentru cinema sunt uneori consumate într-un mod inconvenabil. Poate este doar chestiune de alegere a apelor care nu a ajuns încă la o maturitate, poate că trebuie să mai așteptăm. Există cel puțin unul dintre filmele acestea pentru public un demers absolut lăudabil, foarte bine realizat și asupra căruia nu am nimic de comentat, dimpotrivă, l-am revăzut acum și mi-a făcut plăcere. E vorba de ,,Bună ce faci?” și sunt mai mult pentru acest context de vizionări intense. El a căpătat pentru mine o calitate în plus, aceea a unei foarte plăcute petreceri de timp, fără să te chinuie, fără să te intrige, fără să te forțeze să te facă să râzi sau să te distrezi, deci mi se pare un film foarte ok care își are un loc al lui spre deosebire de altele care nu au ce căuta.

3. De exemplu, de Crulic pe care l-am văzut nominalizat la multe categorii, ce părere aveți?

Ozana Oancea: Crulic? Am o părere foarte bună și mă bucur că a fost eligibil pentru ambele categorii și la ,,Cel mai bun documentar” și la ,,Cel mai bun film de lungmetraj” pentru că este un proiect foarte bine manageriat și dus la bun sfârșit, complicat, greu, de pionierat, probabil că destul de solitar ca demers, dar a avut o carieră de festivaluri care a recompesant eforturile realizării lui și mie personal mi-a plăcut acest film fără prea multe rezerve. Au fost, desigur, voci care i-au evidențiat niște defecte pe care, da, le recunosc și eu, dar per total mi se pare o izbândă și un merit foarte mare al unui cineast îndârjit în ideea lui, care a croit într-o pădure o potecă pe care vor merge mulți în urma acestei primei încercări.

4. Ce părere aveți despre tinerii actori, având în vedere performanța lor?

Ozana Oancea: Mulți dintre ei mi se par foarte buni, alții mi se par prea firavi, am văzut și mulți actori tineri slabi. Mă gândesc uneori dacă un actor pe care îl vezi slab, la începuturile activității lui totuși are șanse, poate că în timp va căpăta maturizare și forță și își va ascuți uneltele. Nu trebuie să fie mulți actori buni într-o țară mică cu o cinematografie mică, sunt poate deja prea mulți ca să aibe toți de lucru și să fie mulțumiți de cantitatea de roluri pe care le vor avea de câștigat la castinguri.

5. Noi suntem un grup de bloggeri care scriu pentru blogul filmetari.com. Cum ne vedeți dumneavoastră pe noi în această postură și ce aveți să ne transmiteți?

Ozana Oancea: Păi, mult curaj, să nu abandonați această meserie pe care v-ați creat-o singuri, observ că vă salvați mult cu aceste bloguri, eu lucrez și pentru Festivalul de Film Transilvania și nu sunt o mare cititoare de bloguri recunosc, dar mă bucur când găsesc câte ceva despre mine pe un blog. Este o șansă în plus să te laude sau să te critice cineva. Știu că acolo la TIFF sunteți foarte apreciați, există o categorie a bloggerilor oficiali la mai toate festivalurile, deci cred că ar trebui să fiți mulțumiți de faptul că nu e în zadar ce faceți și că aveți și voi un cuvânt de spus. Plus că este o ocazie destul de bună pentru voi ca practică, mai ales pentru cei ce se vor dezvoltă mai departe și pentru alte formate, cum ar fi emisiuni cinematografice la TV sau Radio din perspectiva voastră. Este o sală de repetiții extraordinară. Mult succes în continuare!

DSC045542 460x345 Actrița Ozana Oancea a acordat un interviu pentru Filme Tari

2 COMENTARII

  1. Ozana Oancea e o doamna foarte misto. Iar rolul din “Felicia, inainte de toate” este unul de tinut minte. Si, apropo, Adelina, faci o treaba tare misto, felicitarile mele! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.