Afterwards (2008)

“They say the swan sings only once, just before dying…”

“Et après”, romanul a cărui semnătura aparține lui Guilamme Musso, a fost o experiență intensă, una dintre acele cărți care se citește pe nerăsuflate. Imediat ce am aflat că scrierea s-a bucurat de o ecranizare, am fost curioasă să văd construcția (ce ar fi trebuit să fie epică), astfel că extazul a făcut loc dezamăgirii pe măsură ce minutele se scurgeau, incomodând prin multe lipsuri. Filmul are un ritm atât de încet, încât pe lângă starea de angoasă indusă, plictisește nu pentru că nu trezește interes, cât indirect pentru faptul că te-ai fi așteptat să surprindă pentru că a avut un start revelator.

Divorțat, Nathan (Romain Duris) este un avocat cu o carieră profesională în ascensiune, înstrăinat de fiica sa. Pe neașteptate, primește vizita doctorului Kay, interpretat de un John Malkovich expresiv, dar fără o particularitate anume. Acesta îi spune că este un Mesager, în traducere liberă, are darul de a ști dacă o persoană va muri. Rolul său este să-l ajute pe Nathan să plece împăcat, să-și ia rămas bun de la cei pe care cândva l-au iubit, dar acum îl văd ca un străin. Reticent și oarecum indignat la început, Nathan va fi surprins să afle că doctorul nu a îndrugat baliverne și curând va trebui să facă tot ce poate pentru a-și reclădi relațiile rupte anterior. În rolul soției îndepărtate o veți recunoaște pe Evangeline Lilly. Personajul său deși mai mult absent până spre sfârșit, va deveni central înainte de deznodământ.

Nu mă împac cu ideea că personajele sunt șterse. Nu știm nimic relevant despre ele, istoria lor, pentru a ajuta să înțelegem mai bine situația lor prezentă. Nu sunt trasate traiectorii susține de o poveste incitantă și nu te poți conecta cu niciunul dintre acestea, pentru că nu-ți incită curiozitatea. Tot mai multe producții recente, încearcă timid să expună perspective distincte asupra vieții de după moarte. Dacă Hereafter a fost o dramă bine conturată, “Afterwards”, deși merge pe aceeași gamă emoțională, cu oarece note romantice, nu sondează suficient subiectul tabu. Unii ar găsi pelicula ca fiind nemaipomenită, însă alții ar oferi un refuz categoric pentru recomandări ulterioare. Încă nu m-am hotărât dacă să-mi placă sau dacă să fiu supărată pentru că nu este ce speram. Vă afirm totuși că nu este un film de evitat, ba din contră. Minusurile pornesc de la golurile din scenariu. Se compensează deficitele grație interpretărilor lăudabile ale actorilor ce nu par a juca doar simple roluri, ci s-au implicat ceva mai mult în proiect. De urmărit nu doar de iubitorii scrierilor lui Musso, cât și de cei care nu au făcut cunoștință până acum cu un scenariu ceva mai sensibil.

Vizionați trailer: