An invisible sign (2010)

” Life is too … far more difficult than mathematics”.

Recunosc matematica drept una dintre cele mai surprinzătoare, intrigante şi acaparante ştiinţe ale omenirii, logica şi certitudinea caracterizând-o în termeni raţionali. Te-ai fi aşteptat ca un film ce are ca subiect matematica să fie unul coerent şi bine conturat, însă nu este cazul ecranizării “An invisible Sign” (roman scris de Aimee Bender). A încercat să fie o dramă psihologică şi nu a reuşit. S-a vrut a fi o dramă romantică şi a ratat. A probat doar genul dramă şi din nou a dat greş. Dacă mă întrebaţi, nu ştiu să vă spun cum ar putea fi încadrată mai convingător pelicula: un compus uşor lamentabil între comedie, dramă, psihologie neinspirată şi siropeli puerile. După câteva pelicule ce au triumfat în a trasa poveşti uimitoare cu oameni care au avut viaţa influenţată de matematică, precum “A Beautiful Mind” sau “Good will hunting”, “An invisible sign” vine numai pentru a păli în faţa celor menţionate.

Aţi avut vreodată senzaţia, îndreptăţită sau nu, că viaţa nu este justă cu voi? Sunt sigură că da şi i-aţi cerut socoteală aşa cum fiecare a considerat de cuviinţă, manifestându-ne în funcţie de considerente, fără un tipar anume. Ei bine, personajul principal Mona Gray (Jessica Alba), alege să renunţe la toate lucrurile care îi plac cu adevărat, în speranţa că astfel universul va aprecia sacrificiile ei şi tatăl său îşi va reveni. Când era încă mică, acesta suferă o cădere (nu se precizează boala, însă tind să spun că este nebunie:D) şi de atunci se agaţă de tot felul de iluzii, care ar putea favoriza refacerea tatălui său. Matematica devine un stimulent care o calmează când are emoţii, o “inspiră” în luare deciziilor. Dacă mă întrebaţi pe mine, este mai degrabă definiţia unei pasiuni bolnăvicioase în lipsa unui temei justificat. La vârsta de 20 de ani, Mona Gray locuieşte cu părinţii săi, nu are prieten(i), aspiraţii sau un loc de muncă. Mama sa o izgoneşte din casă, la propriu şi astfel Mona se vede nevoită să ia viaţa în propriile mâini. Devine profesor de matematică al unor elevi cu probleme din cele mai diverse, ataşându-se în mod special de unul dintre ei. Surprinzător, al naibii…

Să concluzionez cu ce mi-a plăcut. Actorul din rolul principal Bailee Madison. L-am remarcat din pelicula “Devil” şi aştept curioasă să văd ce pregăteşte pe viitor. Jessica Alba nu cochetează foarte frumos cu actoria în general. În particular a izbutit să facă un rol simplu, poate prea banal pentru ce s-a permis. Sunt momente care m-au agasat şi nu reuşesc încă să le văd integrarea în subiect. Spre exemplu, scena de final: clişeică şi atât de simplă că ajungi să-ţi pară rău că există filme de această natură. Filmele sunt făcute să fie apreciate sau denigrate, în cel mai rău caz. Celui în discuţie, deşi de o calitate îndoielnică, hotărăsc cu greu să îi dau notă de trecere, onorabilă. Nu, nu vi-l recomand, cu toată sinceritatea.

Vizionaţi trailer: