Este un fel de Paris Je T’Aime (2006), care observa mai mult decat povesti de iubire in contextul multiculturalismului. Un film ultra premiat, cu 10 locatii de filmare, care o sa va tina in tensiune, o sa va uimeasca, mai ales pe cei care nu l-au vazut pana acum.
Brad Pitt sau Cate Blanchett se afla in prim-planul distributiei. De la povestea personajelor lor, Richard si Susan, ajunsi in desert, toate celelalte drame se inlantuiesc. Din desertul marocan pana in Japonia si Mexic, avem patru povesti in care destinele se influenteaza reciproc. Susan este impuscata in autocarul in care se afla alaturi de sotul ei si de alti turisti. Autorul impuscaturii este doar un copil, dintr-o familie saraca si care nu a vrut sa faca altceva decat sa vada cum merge o pusca. Pusca a fost un dar de la un japonez a carui viata nu este deloc usoara. Are o fiica surdo-muta, fara mama, la varsta adolescentei, la varsta la care isi doreste sa se distreze ca alte fete, sa iubeasca si sa fie iubita. Cercul vicios nu este complet pentru ca mai ramane Mexic. Richard si Susan au doi copii pe care i-au lasat in grija bonei de origine mexicana. Se stie ca soarta imigrantilor in SUA nu este tocmai usoara. Personal, am ramas impresionata de povestea japoneza pentru ca, spre deosebire de celelalte istorioare, are si ceva introspectie. Mi-a placut si faptul ca, desi mediile sunt total diferite, conditiile de viata sunt la poluri opuse, de la metropole la sate in care locuitorii sunt la limita subzistentei, un gest poate sa treaca granitele si sa schimbe tot.
Babela a obtinut premiul Oscar pentru muzica, iar regia filmului ii apartine lui Alejandro González Iñárritu, cunoscut si pentru Biutiful (2010) sau Amores Perros (2000). Va recomand sa vedeti filmul, nu neaparat pentru Brad Pitt sau Cate Blanchett, ci pentru povesti, pentru un alt mod de a vedea ce importanta are fiecare act al nostru.
Vizionati trailer:
