Am așteptat cu nerăbdare Când se lasă seara peste București sau Metabolism pentru că îmi plăcuseră precedentele creații ale lui Corneliu Porumboiu, atât A fost sau n-a fost și Polițist, adjectiv, cât și scurtmetrajele sale. Așadar, eram obișnuit cu stilul său, nu era nicio problemă, și mă așteptam să fiu surprins în mod plăcut de noua producție. Din păcate, Când se lasă seara peste București sau Metabolism m-a dezamăgit. În primul rând, nu are o poveste, nu se întâmplă absolut nimic pe parcursul filmului, dialogurile, de cele mai multe ori banale, nu duc nicăieri, nu împing mai departe acțiunea. Dacă facem o comparație cu Polițist, adjectiv, tot ce se întâmplă acolo urmează să pregătească ultima scenă, cea mai reușită, de altfel, aici tot ce vedem nu are nicio semnificație în desfășurarea viitoare a acțiunii.
În al doilea rând, cadrele lungi (specialitatea casei) par de cele mai multe ori plictisitoare tocmai pentru că nu mai au o poveste în spate ca în precedentele două producții. Ce cadru mai lung vreți decât cel din finalul filmului A fost sau n-a fost, dar acolo totul are cursivitate, există conflict și aproape nici nu îți dai seama că acea cameră este fixă, atenția ta concentrându-se pe dialoguri și jocul actorilor.
Paul (Bogdan Dumitrache) este un regizor aflat în mijlocul filmărilor la noua sa producție. El are de realizat o scenă nud cu Alina (Diana Avrămuț), o actriță care deține un rol secundar în acel film. Scena respectivă nu are o importanță foarte mare în desfășurarea acțiunii, dar regizorul îi acordă o atenție sporită. Paul își ia și o zi liberă de la filmare, invocând o gastrită, spre disperarea producătoarei, pentru a pregăti și mai bine scena respectivă. Paul are și o relație cu Alina, iar cei doi nu știu ce se va întâmpla cu ei atunci când filmul va fi gata mai ales pentru că actrița nu este din București.
Cele mai multe cadre sunt numai cu Paul și Alina. Cei doi vorbesc despre diferența dintre un film pe peliculă și unul digital, despre diferențele dintre bucătăria europeană și cea chinezească (“De ce chinezii nu gătesc pui la rotisor sau antricot ? Pentru că nu-l pot mânca cu bețișoare !”) și repetă scena în care actrița va filma nud. Pe lângă cei doi mai apar în film Mihaela Sârbu, în rolul producătoarei, undeva pe la zece minute în total și Alexandru Papadopol care aproape că trece prin cadru cu o aparție de cel mult cinci minute. Iar ca finalul să fie apoteotic avem prezentarea unei endoscopii și aflăm diferențele dintre o gastrită și un ulcer. Pe lângă toate Corneliu Porumboiu lungește inutil cadrele, în opinia mea, adică scena s-a încheiat, dar mai rămânem să privim câteva secunde o ușă, un perete, bordul unei mașini înainte de a se trece la scena următoare. Totuși, am remarcat sunetul, unul foarte bun mai ales pentru un film românesc, toate replicile înțelegându-se perfect.
Iar momentul cel mai interesant, din punctul meu de vedere, vine abia la final, când apare genericul și începe melodia Cristina, interpretată de Maria Răducanu. Eu zic să nu vă grăbiți să ieșiți și mai stați cinci minute și ascultați. Merită.
Vizionați o secvență din film:
