Cape Fear (1991)

3

Martin Scorsese a fost convins cu greu să accepte să realizeze un remake după producţia cu acelaşi nume din 1962. Nu cred că a regretat chiar dacă filmul nu a avut succesul scontat la critică, primind foarte puţine nominalizări şi premii, iar în majoritatea cazurilor acestea au fost pentru interpretare. Legătura dintre Cape Fear 1991 şi Cape Fear 1962 este mai puternică decât pare la prima vedere deoarece eroii principali de atunci au primit roluri, mici, e adevărat, şi în această producţie. Astfel, Gregory Peck, care îl interpreta pe personajul principal, aici joacă rolul avocatului eroului negativ, iar Robert Mitchum, care era „băiatul rău” în 1962, acum este în rolul unui poliţist.

cape fear 1 300x168 Cape Fear (1991)

Max Cady (Robert de Niro) tocmai a ieşit din închisoare, după ce a ipăşit o pedeapsă de 14 de ani pentru viol. Singurul său gând este să se răzbune pe Sam Bowden (Nick Nolte) fostul său avocat, pe care îl bănuie că nu ar fi făcut totul ca să-l apere şi să primească o pedeapsă mai mică. Max Cady, care citise în închisoare mai multe cărţi de legislaţie, începe să-l hărţuiască pe Sam la limita legii, sperindu-l şi pe avocat, dar şi pe familia acestuia formată dintr-o soţie şi o fiică de 15 ani. Bowden caută tot felul de soluţii mai mult sau mai puţin legale pentru a scăpa de Cady, dar acesta este mai mereu cu un pas înaintea sa. În cele din urmă, avocatul ajunge la concluzia că trebuie să-şi înfrunte adversarul, urmând să tranşeze disputa o dată pentru totdeauna.

cape fear 2 Cape Fear (1991)

Cape Fear îi prilejuieşte lui Robert De Niro unul dintre cele mai memorabile roluri din cariera sa. Cam de atunci actorul a evitat sau a fost ocolit de roluri mari, preferând comediile uşurele în care îşi demitizează imaginea de dur creată în filmele din tinereţe. O altă prezenţă notabilă este cea a lui Juliette Lewis, în rolul adolescentei care îşi caută identitatea, actriţă aflată la primul rol important din carieră. În rest, filmul reuşeşte să dozeze foarte bine tensiunea până într-un final când aceasta explodează. Practic, ultimele 30-40 de minute din Cape Fear sunt atât de intense încât te fac să-ţi ţii respiraţia, iar desfăşurarea acţiunii nu prea îţi permite să-ţi tragi sufletul decât într-un final izbvitor pentru toată lumea.

Vizionaţi trailer:

3 COMENTARII

  1. Fiind un fan infocat , mare.. mare.. mare rau de tot .. al lui De Niro 🙂 , ma vad nevoit sa comentez putin “afirmatia” ta despre cariera sa.. sau mai bine spus, ce-a urmat in cariera sa, dupa Cape Fear. Din `91 pana in prezent .. sunt cam 19 ani distanta. In 19 ani De Niro ne-a incantat prin prestatiile sale actoricesti , diversitatea rolurilor fiind unul dintre principalele sale atuuri. “Cam de atunci actorul a evitat sau a fost ocolit de roluri mari, preferând comediile uşurele în care îşi demitizează imaginea de dur creată în filmele din tinereţe” . Imi vine greu sa comentez aceasta fraza 🙂 Am uitat de .. This boy’s life ? Filmul care l-a propulsat totodata in “lumea mare” pe DiCaprio , A Bronx Tale.. film in care De Niro nu este “vioara” nr.1 , dar sa nu uitam ca el l-a si regizat, ca tot pomeneam de diversitate .. Frankenstein .. remember ? Iti mai spun inca 2 filme.. de pomina , de Casino iti amintesti ? 🙂 Dar de Heat ? Filme “marca De Niro 100% ” Intre cele mentionate de mine , ar mai fi avut loc si altele, sunt multe, n-are rost sa amintesc chiar de toate..mai includ totusi.. Sleepers , fiind unul dintre filmelele mele preferate, chiar daca D.N a avut un rol secundar , Jackie Brown , Ronin , Men of Honor , The Good Sheperd .. chiar si jenantul Righteous Kill . Comedii usurele zici , aa ? 🙂 Si..dupa cum am mai spus, intre toate acestea..ar mai fi avut loc si altele, in fine, trecem peste. Imi place recenzia ta, dupa parerea mea..tu esti unul dintre cei mai buni editori ai site-ului, esti destul de obiectiv . Imi pare rau acum ca nu mi-am procurat la timp “originalul” din ’62 , Cape Fear `91 l-am vazut in urma cu multi ani , l-am mai revazut intre timp..de cateva ori , dar niciodata nu m-am intrebat..cum a fost si primul film. Recenzia ta, legatura pe care ai facut-o intre cele doua filme..m-a pus putin pe ganduri.Voi incerca sa fac rost cat de curand cred..si de filmul din `62 .

  2. Si mie imi place mult De Niro si imi pare rau cand il vad in filme mai usurele. Daca ma gandesc la filmele sale din ultimii zece ani imi vin in minte numai Analyze This, That, Meet the Parents, Fockers chiar daca a facut si roluri mai apropiate de valoarea sa, vezi The Good Sheperd, cum ai amintit si tu.

    Mi-e dor de actorul din Taxi Driver, Raging Bull, The Deer Hunter, Once Upon a Time in America, The Untouchables.

    Cape Fear din 1962 ruleaza in aceasta saptamana pe TV1000.

  3. Ultimii 10 ani, alta poveste , insa tu in recenzia ta ai afirmat cu totul si cu totul altceva ..si nu prea se leaga, am si argumentat ..si e clar, anii 90 au fost destul de “bogati” pt. marele actor 🙂 Ultimii 10 ani insa, sunt mai aproape de “adevar”..de ceea ce ai afirmat tu , oricum.. mie personal mi-a placut enorm Meet the Fockers , Meet the Parents .. sunt unele dintre cele mai bune comedii pe care le-am vazut, chiar fac deliciul gusturilor mele in privinta comediilor.Asta demonstreaza geniul sau , abilitatea fenomenala de a-si modela “personalitatea” , nu e usor..la 67 de ani, dupa cariera pe care o are in spate, dupa toate filmele uriase care au facut inconjurul lumii..si au ramas in istorie, sa-si insuseasca roluri de gen. Pana la urma, este o metamorfoza oarecum normala, nu mai poate juca frate la aproape 70 de ani .. cu arma in mana, in filme precum Incoruptibilii, Casino , Heat, The Godfather..si altele.. Doar nu e Stallone ! :)) Insa cu siguranta vom mai avea parte, cel putin asa sper, de cateva drame..sau thriller-uri de exceptie ce-l vor avea protagonist in “linia 1” pe marele De Niro 🙂 Iti multumesc mult pt. instiintare , chiar s-a nimerit perfect, o coincidenta placuta 🙂 Voi incerca sa-l “prind” si eu 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.