Ce faceți între 13-15 iunie? Vă duceți la cea de-a 3-a ediție a Festivalului Internațional de Film Pelicam

0

afis festival e1400155337402 Ce faceți între 13 15 iunie? Vă duceți la cea de a 3 a ediție a Festivalului Internațional de Film Pelicam

Festivalul internațional de film despre oameni și mediu va avea loc între 13-15 iunie 2014, la Tulcea. A 3-a ediție va aduce atât documentare cât și ateliere celor „pasionați de filme, de natură sau de amândouă la un loc”. Pelicam va fi un festival inedit, unul dedicat tinerilor regizori și celor aspiranți la acest titlu, în care vor fi promovate libertatea de expresie și creație.

Regizorul și producătorul Thomas Ciulei va conduce, în zilele de 14 și 15 iunie Atelierul De Creație Filme Documentare, adresat celor care au realizat deja un film documentar sau un proiect de fotografie documentară și lucrează la un nou proiect. “Scopul workshop-ului este ca fiecare dintre participanți să plece acasă cu sentimentul că au reușit să se poziționeze personal față de subiectul filmului și că o analiză profundă a realității înseamnă întotdeauna să fii subiectiv”, spune regizorul Thomas Ciulei. Înscrierile pentru Atelierul de Creație Filme Documentare se fac la adresa workshop@pelicam.ro cu specificarea numelui workshop-ului.

Olandezii de la Green Film Making Project vor fi prezenți la Pelicam, pe 14 și 15 iunie, când vor susține un atelier despre cum se poate face un film cu un impact cât mai scăzut asupra mediului, promovând practici responsabile în rândul profesioniștilor din industria de film. Workhsop-ul va fi coordonat de Dorien Grötzinger, Event Producer pentru The Green Film Making Project, și de Brechtje Smidt, CEO/Director la Deepeei Film Productions din Olanda. Deepeei are deja în palmares două filme realizate într-un mod sustenabil, Balance și Going South. Atelierul este deschis tuturor celor interesați de producția verde de film, cu anunțarea participării la adresa workshop@pelicam.ro, specificând numele workshopului.

Un alt atelier în cadrul festivalului va fi organizat de Asociația Vira și va fi dedicat tinerilor tulceni care vor să afle mai mult despre tehnicile de realizare a filmelor documentare.

Organizatorii oferă liceenilor sesiuni practice în care vor putea realiza un scurt film documentar la finalul atelierului care durează între 9 și 14 iunie.

Printre proiecțiile de filme se numără:
Il était une forêt / Once Upon a Forest, filmul regizorului francez Luc Jacquet (care a primit premiul Oscar pentru La marche de l’empereur / March of the Penguins), care va fi proiectat în premieră națională. Documentarul ne oferă o incursiune în inima pădurilor tropicale. Regizorul a folosit drone pentru a surprinde imagini uimitoare din viața pădurii care ne este explicată de botanistul Francis Hallé. De asemenea, spectatorii Pelicam vor putea viziona o retrospectivă a filmelor lui Luc Jacquet.

Au Bord du Monde, proiectat în prezența regizorului Claus Drexel, care a petrecut un an cu persoanele fără adăpost din Paris, încercând să le dea o voce și să afle ce părere au ei despre lume și viață. Rezultatul este o poveste impresionantă despre aceste “fantome” omniprezente, dar invizibile. Filmul a avut premiera în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, în 2013.

Trupa Baba Zula din Istanbul este cea care va deschide Festivalul Pelicam.

Nu uitați să trimiteți mail la adresa workshop@pelicam.ro, împreună cu numele workshop-ului la care veți dori să participați. Site-ul Festivalului unde puteți citi mai multe este www.pelicam.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.