Constantin şi Elena sunt doi bătrâni dintr-un sat din judeţul Neamţ şi totodată protagoniştii acestui documentar. La prima vedere nu pare un film foarte ofertant. Te gândeşti cât de interesant ar putea fi un documentar care urmăreşte viaţa de zi cu zi a unor bătrâni deloc celebri. Dar vei descoperi că filmul este mai mult decât atât. Este mai degrabă o incursiune în tradiţia satului românesc şi ce ghizi ar fi mai potriviţi pentru acest lucru decât doi oameni cu foarte mare experienţă de viaţă, păstrători şi continuatori ai obiceiurilor româneşti. Totul însă se petrece în cel mai natural mod posibil, pe parcursul mai multor luni, iar timpul pare a avea cu oamenii nesfârşită răbdare, vorba lui Marin Preda.
Constantin şi Elena sunt împreună de mai bine de o jumătate de veac. Au copii, au nepoţi chiar şi strănepoţi, dar toţi locuiesc acum la oraş, în timp ce ei continuă să-şi ducă existenţa la sat, aşa cum au făcut-o întotdeauna. Viaţa lor nu este ieşită din tipare, fac exact aceleaşi lucruri ca şi vecinii lor, ca şi alte mii de oamenii care încă locuiesc la sat. Practic, vedem aici majoritatea obiceiurilor româneşti: de la înmormântare la noaptea de Înviere, de la lucrările agricole de primăvară la războiul de ţesut. Totuşi, Constantin şi Elena sunt oameni moderni, au telefon, se uită la televizor, primesc scrisori de la copii şi nepoţi şi ştiu să savureze o cutie de băutură răcoritoare cu aceeaşi bucurie ca a unor copii. Dar mai ales ştiu să se ajute şi să se sprijineze în micile treburi gospodăreşti şi să trăiască cu mare bucurie fiecare zi din viaţa lor.
Ce m-a frapat pe tot parcursul documentarului a fost naturaleţea celor doi protagonişti în faţa camerei. Pentru nişte persoane deloc obişnuite cu filmarea s-au comportat extraordinar. Apoi aveam să aflu şi secretul acestei situaţii. Regizorul Andrei Dăscălescu este nimeni altul decât nepotul lui Constantin şi Elena. El a fost şi operator la acest film, iar bunicii săi erau obişnuiţi cu prezenţa sa astfel încât s-au comportat aşa cum o fac mereu. Documentarul a reuşit să-l lanseze pe Andrei Dăscălescu, filmul fiind premiat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam, cea mai prestigioasă competiţie pentru filmele de acest gen.
