Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011)

Din dragoste cu cele mai bune intenții poate fi interpretat ca un Moartea domnului Lăzărescu pe invers. Dacă în producția realizată de Cristi Puiu pacientul este ignorat, tratat de cele mai multe ori cu indiferență, plimbat de colo-colo, de la un spital la altul, de la un medic la altul, pacientul din filmul lui Adrian Sitaru are parte de toată atenția personalului medical și a familiei. Totuși, această producție nu este una despre sistemul sanitar, deși cea mai mare parte a acțiunii are loc într-o unitate medicală, ci despre reacția oamenilor puși în fața unei situații ca o persoană dragă lor să aibă mari probleme de sănătate și despre eforturile acestora de a încerca să o ajute să depășească problemele medicale. Dar nu întotdeauna cele mai bune intenții sunt și utile pacientului și îi poți face rău chiar dacă îi dorești tot binele din lume.

Alex (Bogdan Dumitrache) este un tânăr care trăiește la București și căruia întreaga existență i se schimbă atunci când este anunțat că mama sa a suferit un atac cerebral. Fără să stea mult pe gânduri, el se urcă în primul tren și pleacă spre orașul de provincie în care locuiesc părinții săi. Pe drum își face tot felul de gânduri, dacă mama sa nu îl va mai recunoaște, dacă va rămâne imobilizată, dacă va scăpa totuși cu viață, dacă…dacă…Ajuns la spital, este nemulțumit de tot: de medicul care o tratează, de condițiile din salon, de rezultatul unor analize, de pijamaua cu care este îmbrăcată mama lui, se teme că ar putea avea o nouă criză în timpul nopții și nu ar avea cine să o ajute. Pe măsură ce starea de sănătate a mamei pare că se îmbunătățește, cu atât mai mult Alex devine paranoic, mai nevrotic și mai irascibil, fiind din ce în ce mai greu să te înțelegi cu el.

Din dragoste cu cele mai bune intenții este al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, după Pescuit sportiv. Ca și la producția precedentă, el folosește același stil de filmare. Adică, eroul dă replica direct în camera de luat vederi, ca și cum ar discuta cu un interlocutor, uitându-se direct în ochii lui. E o idee bună, iar față de Pescuit sportiv, tehnica de filmare a mai fost îmbunătățită astfel încât nu mai sunt trecerile bruște de la un personaj la altul. Filmul este atractiv chiar dacă psihoza personajului principal începe să enerveze la un moment dat. Producția a fost premiată la festivalul de la Locarno pentru regie și actor principal.

Vizionați trailer: