Mă uit pe filmografia lui Matt Dillon şi observ că preferă comediile. “Factotum” este tot un fel de comedie. Dar nu se rezumă la asta. Regizorul Bent Hamer şi-a pus amprenta stilului său nordic european şi a reuşit să ne ofere un film pe alocuri comic, cu încărcătură psihologică şi emoţională semnificativă. Muzica folosită redă şi ea starea pe care Hamer doreşte să o strecoare în fiinţa noastră. Şi când te gândeşti că totul se rezumă la sex şi alcool!…
Bazat pe un roman, din 1975, al lui Charles Bukowski, “Factotum” ne prezintă viaţa haotică a alter-ego-ului autorului – Hank Chinaski.
Acesta trece de la un job la altul cu lejeritatea cu care alţi oameni îşi schimbă şosetele. Iniţial, Chinaski are o slujbă mai puţin obişnuită: sparge gheaţă cu picamer-ul. Dar, în scurt timp, asta e istorie şi îl vedem la un atelier de reparat biciclete, sau lucrând pentru Los Angeles Times – datoria sa fiind curăţarea unei statui numită “Visions of Peace”, iar, mai apoi, angajat la o fabrică de murături.
Pentru Chinaski, ce face contează mai puţin, atâta vreme cât are ce bea şi o femeie aproape. Dar, în opt cazuri din zece, ar alege sticla de whisky în locul unei femei. Atât de dependent este!
Filosofia după care se ghidează e foarte simplă: “Dacă doreşti să încerci să faci un anumit lucru, mergi până la capăt sau nici măcar nu începe!”
Mulţi au criticat filmul lui Bent Hamer, spunând că prezintă un Bukowski diferit de cum lăsa să se înţeleagă prin scrierile sale şi de cel interpretat de Mickey Rourke, în 1987. Însă Barfly, regizat de către Barbet Schroeder, arăta un Bukowski mai puţin real, ne spune văduva acestuia, Linda, care a contribuit la oferirea autenticităţii filmului de faţă. Pe când, “Factotum” ni-l prezintă aşa cum era: alcoolic, afemeiat, neliniştit, întotdeauna în căutarea unei poveşti demne de a fi scrise.
Hamer îl aduce pe Chinaski în zilele noastre şi apelează la stilul minimalist pentru a transpune în imagini scenariul scris de Jim Stark (recent prezent la Festivalul de Film Next). Umorul se infiltrează firav prin dialoguri, în timp ce, prin intermediul ecranului, publicul face cunoştinţă cu trei personaje construite cu mare grijă: Chinaski (Matt Dillon), Jan (Lili Taylor) şi Laura (Marisa Tomei).
Marisa Tomei oferă o emoţie aparte filmului (chiar dacă numai pentru câteva minute) şi apare pentru prima dată nud pe ecran. Iar Lili Taylor redă perfect tipul de femeie obsedată de sex şi alcool, care se vede dintr-o dată implicată într-o relaţie inocentă, pasională, violentă, la care nu mai poate renunţa. Deşi nici Jan şi nici Chinaski nu recunosc, între cei doi a intervenit dragostea. Una ciudată şi neconvenţională.
