Hesher a văzut lumina cinematografiei acum doi ani, la Festivalului de Film de la Sundance. A fost nominalizat pentru premiul juriului în cadrul aceluiaşi festival, însă a continuat să primească păreri deosebit de diferite şi dintr-un buget restrâns să nu scoată niciun profit. Şi asta nu ar trebui să fie surprinzător având în vedere modul de abordare al subiectului şi caracterul personajelor. Este acel gen de film care îţi oferă doar 2 posibilităţi: să-l iubeşti sau să-l urăşti. Hesher e ciudat. Neobişnuit, violent, aparent fără logica şi care îţi trezeşte sentimente contradictorii pe parcursul vizionarii. În unele secvenţe, emoţia este mascată de nebunia simbolizată de protagonist.
TJ este un băieţel de numai 13 ani care trăieşte o dramă. Moartea neaşteptată a mamei sale îl zdruncină sufleteşte şi îl obligă să trăiască zilnic o realitate dură. Tatăl său este dependent de medicamente şi uneori nu ştie de existenţa băiatului, iar amândoi trăiesc în casa bunicii, şi ea uşor senilă. Pentru TJ viaţa înseamnă o permanentă umilinţă şi lipsa unor persoane pe care să se poată baza. Haosul este amplificat odată cu apariţia lui Hesher, individ dubios, a cărui prezenţă prevesteşte întotdeauna ceva rău. TJ şi Hesher au o relaţie ciudată şi imprevizibilă. Pentru că nu era de ajuns, mărul discordiei (Natalie Portman) apare si complică lucrurile si mai tare.
Întotdeauna am avut o afinitate pentru Joseph Gordon-Levitt şi i-am apreciat aproape toate rolurile. Însă nu şi pe acesta. Fără nicio îndoială, personajul său nu a fost construit pentru a atrage simpatia publicului, ci mai degrabă să trezească sentimente de repulsie. Trecem peste înfăţişarea de rocker neîngrijit, deoarece păleşte în contrast cu atitudinea sa respingătoare, comportamentul său rebarbativ, ilogic şi exagerat. Limbajul vulgar şi gesturile obscene nuanţează tabloul grotesc şi-l fac pe Levitt să fie un bad guy extrem de nesuferit. Este de neînţeles motivul pentru care el (din senin) se mută fără permisiune în casa lui TJ, gestul său fiind unul tipic nebuniei sale, însă acest lucru nu demonstrează decât neputinţa adulţilor (tatăl şi bunica) de a reacţiona în concordanţă cu realitatea, lăsându-l pe TJ să se confrunte cu musafirul nepoftit, aducător de necazuri. Chiar şi aşa, acesta nu este un film despre Hesher. Nu ştim cine e, ce vrea el, de ce face anumite lucruri, este complet învăluit în mister. Lipsa de raţionalitate îl face enervant şi nu am ezitat să mă întreb care-i rostul lui în toată povestea. Asta pentru că TJ este cel care suferă şi trece printr-o serie de întâmplări care-i pun la încercare rezistenta psihică deja destul de fragilă. Natalie Portman este Nicole, o vânzătoare de supermarket, pentru care TJ nutreşte sentimente. Curând, Hesher distruge şi ultima fărâmă de speranţă din sufletul băiatului in ceea ce o priveste pe Nicole. Împreună, cei trei alcătuiesc un trio bizar, Nicole şi Hesher fiind embleme ale propriilor eşecuri, pe când TJ este victima deciziilor celorlalţi. În haosul creat, doar în finalul filmului ne este dezvăluit faptul că Hesher este răul necesar, asemeni unui uragan care lasă în urmă pagube serioase şi mai presus de orice, o fărâmă de speranţă. Speranţa de a o lua de la început. Personalitatea lui Hesher nu reuşeşte să distrugă complet emoţia filmului, dincolo de vulgaritate şi nebunie, e drama unui copil care se zbate să treacă de ziua de azi şi nu renunţă atunci când ceilalţi o fac. Interpretarea bună a actorilor nu compensează pentru efortul redus al regizorului şi construcţia precară a poveştii.
Nu pot afirma cu certitudine că este un film pe care trebuie să-l vedeţi sau viceversa. Hesher este imprevizibil şi sunt şanse la fel de egale să fiţi cuceriţi sau dezamăgiţi. Recomand, totuşi, să–l vedeţi acasă.
Vizionati trailer:
