Hop (2011)

Uite că m-am gândit şi eu la patru luni după Paşti să mă uit la Hop. Ei, şi ce? Nu-mi pare rău că am făcut-o. Da, într-adevăr, poate că mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă îl vedeam la momentul respectiv, pentru că eram în spiritul sărbătorilor, dar vă spun: e atât de  simpatic că nici nu contează prea mult când îl vezi. Şi chiar a fost amuzant, având în vedere că e o combinaţie între un film normal şi desene animate. Cred că totul a avut ceva de-a face cu Russell Brand, pentru care am dezvoltat o adevărată pasiune anul acesta. Nu vă gândiţi la prostii, eu mă refer la faptul că am ajuns să-l îndrăgesc ca actor, mi se pare foarte amuzant şi îmi pare rău că nu este mai apreciat. În cazul în care nu îl suportaţi pe el, poate că am să vă conving să vedeţi, totuşi, filmul, când am să vă spun că joacă şi Hugh Laurie. De fapt, nu joacă la propriu, ci doar îşi împrumută vocea unuia dintre iepuraşi. Poate că o să vă fie mai greu să îl recunoaşteţi la început, deoarece vorbeşte cu accentul său britanic şi nu cu cel american cu care suntem toţi atât de obişnuiţi din serialul House.

Undeva departe, pe Insula Easter unde sunt făcute toate dulciurile şi pregătite toate ouăle pentru Paşti, E.B. (Russell Brand) aşteaptă să fie încoronat Iepuraş de Paşte. Totul a fost pregătit încă de când era copil, însă de-a lungul timpului dorinţele sale s-au schimbat. E.B. nu îşi doreşte cu adevărat să devină Iepuraşul de Paşte, ci mai degrabă să fie baterist într-o trupă. Deoarece tatăl său nu crede în visele sale, E.B. fuge la Hollywood pentru a fi descoperit. Acolo sare în calea lui Fred, (James Marsden) care îl loveşte cu maşina. Ca scuză pentru incident, Fred îi oferă lui E.B. un acoperiş deasupra capului, însă acesta din urmă nu e prea recunoscător deoarece îi creează numai probleme lui Fred, care vrea doar să îşi pună viaţa în ordine. În timp ce E.B. încearcă să devină faimos, iar Fred se antrenează să devină viitorul Iepuraş de Paşte (ca să salveze sărbătoarea, bineînţeles) pe Insula Easter are loc o revoltă: puişorii dau o lovitură de stat, vrând să transforme Paştele în sărbătoarea lor.

O să vi se pară previzibil, copilăresc şi puţin clişeic, dar asta pentru că seamănă cu milioanele de filme de Crăciun pe care le-am văzut de-a lungul timpului. Dar tot am să vi-l recomand, mai ales că nu am avut prea multe filme de familie care să ne amplifice spiritul sărbătorilor pascale. Mie mi-a plăcut şi cred că o să vă placă şi vouă, doar să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce film inteligent. Fiţi realişti: copiii reprezintă targetul principal, deci ce se întâmplă în film nu e neapărat ceva ce se poate întâmpla şi în realitate. Vă va binedispune, cel puţin asta s-a întâmplat în cazul meu, deşi cred că acest lucru a avut şi puţin de-a face cu zâmbetul lui James Marsden.

Vizionaţi trailer: