Hope Springs pare o comedie mai mult pentru femei decât pentru bărbați. Cel puțin asta am remarcat în cinematograful în care am văzut filmul, unde erau mai multe femei decât bărbați, raportul fiind de 1 la 5. Și mă gândeam care să fie cauza. Oare nu le plac bărbaților comediile romantice sau acest caz este unul mai special deoarece (psih)analizează relația de cuplu și există riscul ca bărbații să se identifice cu unele apucături ale personajului principal (se uită prea mult la sport, nu știe ce cadouri să-i facă soției, uită să o mai sărute din când în când) ? Acum să nu înțelegeți că faptele sunt prezentate doar din perspectiva femeii și bărbatul iese destul de șinofonat pentru că și eroina principală are momentele ei destul de penibile și lucrurile sunt destul de echilibrate din acest punct de vedere. Oricum, cred că este un film mai bine apreciat de cei trecuți de 30 de ani, cu ceva experiență de viață, decât de adolescenți.
Kay (Meryl Streep) şi Arnold (Tomy Lee Jones) sunt căsătoriți de mai bine de 30 de ani și relația lor nu pare a fi una cu probleme. Totuși, Kay simte că lucrurile nu mai sunt ca în tinerețe, că nu mai există pasiunea din tinerețe, co tot ce se întâmplă între ei a intrat într-un fel de automatism, i se pare că sunt mai mult colegi de cameră decât soț și soție. Pentru că vrea să salveze relația, Kay a luat legătura cu un terapeut celebru, programându-se pentru o serie de ședințe. Arnold acceptă mai mult forțat această terapie de cuplu și nu crede că lucrurile se vor îndrepta în acest mod. Nu-i place să își deschidă sufletul în fața unui străin, să vorbească deschis despre sentimentele sale, despre viața lor sexuală, iar în loc ca relația lor să se schimbe în bine, ies la iveală frustrări, apar tot felul de reproșuri și cei doi sunt puși în fața unui moment delicat din viața lor.
Meryl Streep pare atrasă de comedii în ultimii ani și se simte foarte bine în ipostaze mai amuzante, vezi It’s Complicated și chiar Mamma Mia! Marea surpriză este Tommy Lee Jones, un actor care preferă, în general, filmele de acțiune sau dramele, dar dovedește reale aptitudini și pentru comedii. Reușește să stârnească râsul doar cu figura lui morocănoasă și cu mormăielile greu descifrabile. Cel de-al treilea personaj important care apare în film este terapeutul, interpretat de Steve Carell. Prestația sa este una conformă cu fișa postului, adică nu iese în evidență prin nimic special și își face treaba ca un profesionist. Hope Springs are câteva faze amuzante (din păcate, toate sunt în trailer și astfel se cam taie din farmecul filmului), dar ridică și câteva chestiuni legate de viața în doi de care s-ar putea ține cont.
Vizionați trailer:
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=-s22_Mvikl8′]