Tom Hanks se întoarce pentru a treia oară în rolul profesorului Robert Langdon în ecranizarea după romanul cu același titlul al lui Dan Brown. Regia îi aparține tot lui Ron Howard ca și la Da Vince Code și Angels & Demons. Ca și la precedentele producții, și aici Robert Langdon are de rezolvat un mister pe baza unor indicii legat de Dante Aligheri, de viața și opera sa, totul contracronometru. Filmul încearcă să păstreze cât mai mult linia cărții, dar nu reușește la fel de bine să dezvolte personajele cum o face romanul. Unele lucruri sunt modificate, cel mai important fiind chiar finalul. Într-adevăr, poate că cel imaginat de Dan Brown nu este foarte cinematografic, pe când cel din film este foarte, foarte previzibil. Nici nu știi cum e mai bine.
Robert Langdon se trezește într-un pat de spital. Cu dureri de cap, cu pierderi de memorie, habar n-are cum a ajuns acolo și ce a făcut în ultimele 24 de ore. Nici măcar nu știa orașul sau țara în care se află. Aruncând o privire pe geam, observă că se află în Florența, dar nu avea niciun indiciu despre ce căuta aici. Nu are prea mult să analizeze situația pentru că cineva îl vrea mort, este atacat cu o armă chiar în spital. Reușește să fugă împreună cu Sienna Brooks, medicul care îl trata în unitatea medicală. Treptat Robert Langdon începe să-mi amintească ce făcea în Florența, știe că are de rezolvat un mister bazat de pe Infernul lui Dante. Și totul trebuie făcut foarte repede pentru a împiedica lansarea unei epidemii. Și dacă totul nu era și așa foarte complicat, Robert Langdon trebuie să facă totul cu mulți oameni pe urmele lui, neștiind dacă aceștia îi vor binele sau răul și în cine poate avea încredere.
Inferno se bucură de o distribuție internațională din rândul căreia face parte și Ana Ularu. Românca este Vayentha, tânăra care vrea să-l prindă pe Langdon. Pot spune că se achită bine de sarcini, rolul o prinde, cel de tipă dură capabilă să treacă peste orice obstacole pentru a-și îndeplini obiectivul.
Inferno e după aceeași rețetă cu Da Vince Code și Angels & Demons așa că cei cărora le-au plăcut primele două filme îl vor găsi interesant și pe acesta. Deși am auzit unele voci, chiar în sala în care l-am urmărit că ar fi cel mai slab din trilogie, pentru că nu ar avea la fel de multe mistere de deșluit ca în celelalte. Probabil e o chestie de gust, până la urmă Inferno este un film de acțiune OK, în care sunt strecurate și multe trimiteri culturale și istorice, iar peisajele, mai ales cele din Florența și Veneția, minunate.
