“It’s Kind of a Funny Story” este titlul perfect. Bineînţeles, perfect pentru ceea ce vrea să arate, semnifice şi să valoreze. Aşadar, este aproape o poveste amuzantă, pentru ca pe alocuri să fie despărţită de părţi mai puţin simpatice, chestii mai mult sau mai puţin dramatice pe care mulţi dintre noi le trăim. Revenind la povestea filmului, un prim element pentru care ar trebui să acordaţi credit proiectului este numele lui Zach Galifianakis. Yup, tipul revine pe micile ecrane, în aceeaşi ipostază şarmantă, cu aceeaşi look răscolit şi cu un nebun chef de viaţă. Vă zic, sunt convinsă că tipul este una dintre noile speranţe în ceea ce priveşte comedia prin box office-urile ultimului an. Mai departe, avem un june, pe Keir Gilchrist, băiet de mingi pe la Hollywood, iar ultima pe listă, deocamdată, Emma Roberts, care deşi încă nu o pot uita pentru nesuferitul rol din “Nancy Drew”, n-a făcut un rol tocmai rău aici. Am putea spune că este un prim trio interesant, nu? Veţi vedea şi care este rolul celor trei în poveste, dar şi unghiul din care indivizii privesc şi vor privi spre viitor. Altceva de spus? Pentru cei care au văzut “Charlie Bartlett”, filmul cu pricina muşcă din acelaşi registru, aşadar, adolescenţi din toată lumea, uniţi-vă!
Prozac pentru examenul de mâine; prozac pentru căţel; prozac pentru întâlnirea de răspoimâine. Ei bine, cam la asta s-ar putea rezuma interesul unora (îndeosebi americani :D) pentru un posibil tratament adresat sănătăţii lor mentale şi nu numai. Antidepresive all the way! Lui Craig (Keir Gilchrist) se pare că nici nu-i mai sunt necesare, atât timp cât gândurile sinucigaşe îi dau târcoale în continuare. Probleme? Stresul în ceea ce-l priveşte traseul educaţional, o place pe iubita prietenului său cel mai bun, ce să mai, o grămadă de probleme pentru un puşti de 16 ani. Aşa că, singura opţiune viabilă, cel puţin pentru moment, este internarea într-un centru psihiatric. Ajungem şi acolo, unde lucrurile par mai serioase decât ar fi crezut iniţial Craig. Este obligat să rămână internat un minimum de 7 zile şi de aici începe aventura: îl cunoaşte pe Bobby (Zach Galifianakis), unul dintre pacienţii adulţi, dar şi pe Noelle (Emma Roberts), o adolescentă cu ceva tentative de suicid la bord. Şi pe mulţi alţii, de-o seamă cu el, ar crede unii…
Dacă la fiecare gând de suicid al fiecăruia ne-am intersecta către drumurile ce duc spre spitalul de psihiatrie, ce să zic, ar fi un trafic suficient de aglomerat. 😀 În rest, vă puteţi da seama de “gravitatea” problemelor manifestate de Craig şi ce va găsi el cu adevărat în acel centru. Aşadar, aviz amatorilor (cu precădere, amatorii din ciclul liceal, ba chiar şi gimnazial!), de obicei, ar fi bine să acordaţi importanţă problemelor cu adevărat grave, nu doar mofturilor de sezon. Da, ştiu, după ce va trece perioada cu pricina vă veţi da seama de asta, ăsta-i mersul natural al lucrurilor. În rest, cui să nu-i placă de Zach în condiţiile în care tipul pare nebun de legat, iar pentru “It’s Kind of a Funny Story” are şi motive să fie aşa, căci rolul şi conjunctura i-o permite? Iertăm părţile mai puţin interesante cum ar fi semi-musicalul înfiinţat pe la jumătatea filmului, sau viziunile lui Craig din viitor. Şi acceptăm părţile în care prietenia şi bunătatea devin laitmotivele lui “It’s Kind of a Funny Story”. Cred că-i un film bun de pus la orele de psihologie (opţională!) din liceele/şcolile generale de peste tot. Şi dacă insistăm, se poate ajunge şi-n facultăţi, în pauze. 🙂
Vizionaţi trailer:
