Jane Eyre (2011)

“I can see in you the glance of a curious sort of bird through the close-set bars of a cage, a vivid, restless captive. Were it but free, it would soar, cloud-high.”

Noua versiune a romanului ce poartă amprenta lui Charlotte Brontë’s, Jane Eyre dispune de acele elemente atmosferice ale lăcaşurilor vechi şi întunecate. Ultima ecranizare a romanului, scriere ce s-a bucurat de alte peste douăzeci de adaptări cinematografice anterior, are aerul aparte al timpurilor de mult apuse, gotic, ce îl reînvie, locațiile stimulând audienţa să aştepte cuminte desfăşurarea unor evenimente deja cunoscute. Ceea ce este deosebit la “Jane Eyre” 2011: distribuția care traduce cele mai vii sentimente şi le transpune pe ecran în cel mai sincer mod cu putință. Dacă până acum am fost obişnuiţi să distingem cu greu simțămintele celor implicați în poveste (ecranizarea din 1996 pare a fi fidelă), de data aceasta sunt cu mult mai etalate, graţie prestaţiilor protagoniştilor, cărora nu li se atribuie reproşuri. Scorul muzical este compus de un câştigător al premiului Oscar- Dario Marianell, un alt laureat al premiului Oscar, Michael O’Connor, fiind cel care a conceput costumele.

Scenaristul Moira Buffini renunță la desfășurarea cronologică a faptelor şi adoptă stilul nonlinear, pentru a păstra, într-o măsură rezonabilă, ascunse, anumite detalii. Îmi plac scenele de debut: o tânără fuge cu disperare şi caută refugiu dincolo de ceea ce ni se va dezvălui pe parcurs ca fiind temerile sale. Tânără este Jane (Mia Wasikowska) şi este găsită la timp de pastorul John Rivers (Jamie Bell), care îi salvează viaţa şi îi oferă adăpost şi sprijin. Rememorând momente din viaţa sa anterioară, aflăm că traumele sale sunt îndreptățite să fie prezente. Nu copilăria sa zbuciumată, alături de o mătuşă pe care nu a iubit-o (Sally Hawkins– pasageră prin film) este cauza a fugii sale, dar nici faptul că a fost victimă a unor indoctrinări violente în şcoala Lowood, unde a fost condamnată să copilărească. Întâlnirea cu glacialul gentleman Edward Rochester (Michael Fassbender– cunoscut din utima serie X-Men), pentru care lucrează ca guvernantă la Thornfield (un conac somptoas ce se impune), va reprezenta încătuşarea sa într-un hăţiş al aparenţelor înşelătoare. Deşi se va îndrăgosti de fragila Jane, care îi şi împărtășește sentimentele, Edward trebuie să respingă demonii trecutului său și să-i înfrunte…

Wasikowska a impresionat în creaţia lui Tim Burton (Alice in Wonderland) şi nu se dezice nici de la producția cu elemtente noir în a presta o interpretare înduioşătoare, deopotrivă melancolică şi tolerabilă. Este ajutată de faptul că nu are machiaj, grimasele sale fiind autentice şi profunde; personajul său devine altul faţă de ce s-a oferit până acum. Jumătatea sa, Michael Fassbender, adaugă personajului său, pe lângă patosul şi graţia impuse, o doză de curtoazie, deloc înjositoare. Într-un alt rol, Julie Dench- se achita respectabil de rolul pe care s-a angajat să-l înfățișeze.

Pentru a redacta și puncte în minus, mă văd nevoită să remarc lipsa interesului pentru punctul care declanşează povestea cuplului. Aş fi preferat să văd mai mult din debutul romantismului celor doi. “Jane Eyre” este o piesă de epocă enigmatică, care îi  poate încânta chiar şi pe cei ce se declară alergici perioadei cavalerismului.

Vizionați trailer: