În cadrul conferinţei de presă a ultimului film regizat de Sergiu Nicolaescu, Ultimul corupt din România, s-a făcut imediat simțită prezența luminoasă și veselă a Cătălinei Grama. Alaturi de ea, s-au remarcat și alți actori care își anunțaseră prezența, precum Valerian Găitan, Valentin Teodosiu sau George Mihaiță. Jojo, de asemenea, o fire receptivă și empatică mi-a oferit o parte din timpul ei ca să-mi acorde un interviu. Puteţi citi interviul mai jos:
Interviu Jojo
1. Spune-ne, cum te-ai simțit să lucrezi alături de Sergiu Nicolaescu?
Jojo: Îți mărturisesc că în primul film, Poker, am fost mai timidă și emotivă, nefiind obișnuită cu stilul de lucru specific lui Sergiu, a fost mai greu până m-am adaptat, dar în acest film se simte foarte mult schimbarea, am devenit mai profesionistă, s-a creat o relație de prietenie între mine și domnul Nicolaescu.
2. Ai de gând să mai joci în astfel de filme sau chiar într-un alt film al domnului Nicolaescu?
Jojo: Dacă mi se va mai da ocazia da, oricum este o onoare pentru mine că am fost aleasă să joc în aceste filme, echipa cu care lucrăm este minunată, mi-a plăcut rolul și am reușit să intru ușor în el.
3. Unde te putem zări pe viitor?
Jojo: Păi, se deschide un nou sezon pentru Serviciul Român de Comedie, emisiune săptămânală de umor și satiră, dar mă puteți zări în curând și în filmul S-a furat mireasa în regia lui Jesus del Cerro, în care interpretez cel mai energic personaj pe care l-am interpretat vreodată și care sper să atragă simpatia publicului. Va fi plin de surprize, nu am să dezvălui nimic mai mult.
4.Ce le poți transmite cititorilor noștri de pe blogul filmetari.com?
Jojo: Aveți grijă ca presa online să fie una de calitate, de voi depinde! Mult succes!
E super ca promovati filme romanesti. Eu acum sunt curios in ce consta stilul specific al lui Nicolaescu. 🙂 O sa cercetez.
Felicitari pentru interviu.
Imi place foarte mult Jojo. Felicitari pentru interviu !!!
Jojo este atat o actrita foarte buna, cat si o mamicuta de exceptie. Pacat ca actorii romani nu prea sunt promovati la tv.