“One time you told me that… when you looked into my eyes you could see the entire universe. What if the universe shuts down? “
Pentru a doua oară în calitate de producător pentru un film spaniol, Guillermo del Toro se achită onorabil de iscusința pentru care a fost solicitat. Dacă v-a plăcut “El Orfanato” un alt horror original spaniol, atunci cu siguranţă veţi fi cuprinşi de aceeași teamă încărcată în suspans şi mister în “Los ojos de Julia”, o producţie elocventă a anului 2010. Dacă în prima peliculă nominalizată central stătea relația maternală, de această dată scenaristul (regizor deopotrivă) perturbă conexiunile a două surori gemene. Belén Rueda balansează în stări dintre cele mai diverse, păstrând totuşi o doză de nebunie care intrigă şi binecuvântează mintea spectatorului prin confuzie.
Debutul unui thriller captivant care se joacă cu răbdarea şi mintea ta se compune din o umbră tăcută, zgomote cu greu distinse într-o incaperre întunecată, şi o femeie care-şi găseşte moartea în propria-i casă sub urmărirea cuiva. Vestea neaşteptată a morţii surorii sale gemene Sara, o intrigă pe Julia deşi toate indiciile duc către un caz de suicid. Aceasta nu poate accepta verdictul servit de ancheta poliţiei şi începe propriile investigaţii pentru a stabili circumstanţele în care sora sa a murit. Pe măsură ce avansează în cerecetări, în ciuda împotrivirilor soţului său Isaac (LluAs Homar– Los Abrazos Rotos), descoperă că sora ei era implicată într-o relaţie ce a condus la izolarea sa completă de cunoscuţi. Obsesia Juliei de a descoperi misterul care planează asupra ultimelor luni a surorii sale primează în faţa bolii genetice de care suferă şi o face să îşi piardă treptat vederea.
De felicitat alegerea regizorului de a ascunde feţele persoanelor care intră în contact cu protagonista, odată ce aceasta orbeşte. Adaugă un plus de autenticitate şi originalitate, adâncind trasătura morbidă sau fragilă a personajelor. Decorurile şi sunetele devin singurii stâlpii care ghidează spectatorul şi nu îi cere mai mult decât să fie atent; atmosfera claustrofobică ajutată de jocul de culori înceţoşat insistă pe latura psihologică a peliculei, aspectul horror revenind pe locul secund. Defectul care discreditează filmul este senzaţia de repetare a unor scene şi faptul că devine destul de rigid la un moment dat. De asemenea senzaţia de ezitare continuă şi faptul că se grăbeşte cu dezvăluirea unor secrete pe care eu le-aş fi vrut ascunse până spre final sunt alte două handicapuri nominalizate de mine. Menţiunile nu diminuează din evocarea unei calităţi deloc îndoielnice. Vă invit cu încredere să gustaţi dintr-o producţie care va plăcea pentru că te minte frumos, fără să te superi pentru alegerea făcută.
Vizionati trailer:
