De mult nu am mai văzut un film românesc care să capteze atenția de la început până la final, să nu te facă să te uiți la ceas și să te întrebi cât mai este până se termină. Neidentificat e genul de film la care este bine să te uiți știind cât mai puține despre el. Cu atât mai puțin, cu atât mai bine. De aceea, în rândurile de mai jos nu voi strica plăcerea vizionării și nu voi dezvălui nimic care să strice supriza.
Neidentificat este un film polițist. Nu își propune să repare nedreptăți istorice, să scoată în evidență ipocrizia societății, să devină fals moralizator sau să predea diverse lecții. Nu. Are o poveste pe care o urmează, nu se abate de la ea cu niciun chip. Acțiunea are loc în Piatra Neamț, dar ar putea fi în orice oraș din lumea asta deoarece povestea filmului este una universală.
Florin (Bogdan Farcaș) este un polițist care, din câte vedem încă de la începutul filmului, este extrem de dedicat meseriei. El îl roagă pe comandant (Vasile Muraru) să îi dea dosarul unui coleg aflat în concediu, legat de un caz de incendiere, polițistul suspectând că un afacerist local a pus la cale totul pentru banii de asigurare. Florin are și un suspect ideal, un tânăr de etnie rromă care lucrase pentru afaceristul respectiv. Cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună, polițistul îl cheamă pe suspect la audieri, peste capul șefului său, și încearcă să îl facă pe acesta să mărturisească. Lucrurile însă capătă o altă turnură și o direcție complet neașteptată.
Marele atuu al filmului este Bogdan Farcaș. Un actor care pare că iese din rol atât de autentic este. Recunosc că pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută și sper să îl mai văd și în alte filme deoarece este un talent în stare pură, ignorat până acum de lumea bună a cinematografiei românești.
Surprinde plăcut Vasile Muraru, cel despre care știam încă de la Cea mai fericită fată din lume că poate juca extrem de convingător și alte roluri decât cele de la Teatrul de Revistă.
De asemenea, Dragoș Dumitru, cel care îl joacă pe tânărul suspectat, este extrem de convingător și un alt câștig mare pentru acest film. Îi veți recunoaște în scurte apariții pe Adrian Aradits, Emanuel Pârvu și Kira Hagi.
Dacă ați ratat Neidentificat în cinematografe și e foarte posibil să fie așa, fiind lansat în plină pandamie, când regulile se schimbau de la o zi la asta, dacă l-ați ratat la festivalurile TIFF și Anonimul, unde a fost preferatul publicului, nu aveți nicio scuză dacă îl ratați și la HBO Go.
Neidentificat e acea gură de aer proaspăt de care avea nevoie cinematografia românească, sufocată în ultima perioadă de fițe și pretenții de cele mai multe ori complet nejustificate.
Vizionați trailer:
Am văzut filmul și chiar de mult nu am văzut un film romanesc atât de reușit cu actori super