Această parte a competiției a fost una cu totul specială, probabil pentru că nu a fost disponibilă persoanelor sub 18 ani, însă acest articol va fi. Primul film, Marion, o producție de origine spaniolă, ne arată cum va evolua divertismentul erotic în anul 2025. Marion este un personaj cu care utilizatorul poate interacționa prin intermediul unor ochelari speciali (ceva asemănător cu Google Glasses) și care are o impresionantă cultură generală. Regizorul Julian Zuazo este considerat unul dintre cei mai creativi regizori spanioli, iar Marion este filmul său de debut pentru genul SF.
Al doilea film vine din Franța și chiar este unul deosebit.Spun asta pentru simplul fapt că putem vedea ce idei perverse au francezii în materie de cinematografie. The Dickslap (Pălmuiala) prezintă evoluția eroului nostru, Francis, în încercarea de a-și salva colega de un maestru “kung-fu” pe nume Ti-Kong. Filmul este unul plin de umor și, deși probabil sunt persoane ofensate de imaginile explicite, scurt metrajul este o adevărată comedie nonconformistă.
Următorul film al celui de-al treilea calup de filme din competiție vine din Portugalia și are ca subiect incendiul din 1988 din Lisabona în paralel cu sentimetele lui Francisco după ce primește un telefon care îl înfierbântă. O que arde cura (În timp ce flăcările se înălțau) este o peliculă plină de sentiment și poate vazută ca o comparație dintre protagonist si întâmplările din străzi. Pentru Joao Rui Guerra Da Matta acesta este primul său film regizat pe cont propriu.
Filmul românesc din această parte prezintă încercările a 2 tineri adolescenți de a se despărți, însă fără prea mare succes. În acvariu este o dramă dintre doi oameni care nu-și pot găsi un motiv serios de despărțire deși încearcă din răsputeri acest lucru. Regia și sunetul fac această peliculă mult mai subiectivă și accentueză trăirile personajelor prin simplitatea desfășurării cadrelor.
Kaiser & Konig este ultimul film din această parte a competiției, si probabil unul dintre cele mai bune de până acum. Plasată în anul 2024, acțiunea filmului descrie o lume supusă unui regim plin de interdicții. Kaiser și Konig sunt 2 bătrâni care încearcă să supraviețuiască și să-și păstreze umanitatea, încălcând regulile regimului și ajutându-se reciproc.