Cred ca filmul Once Upon a Time in Anatolia poate fi cel mai bine descris prin cuvintele “dincolo de”: dincolo de intuneric, dincolo de expresii, dincolo de cuvinte si de fapte, de lucruri si intamplari. Filmul are o imensa capacitate de a te trimite in niste spatii ale sufletului nebanuite, extragand din orice intamplare, gest sau privire semnificatii complexe. Sunt de parere ca regizorul turc Nuri Bilge Ceylan este un maestru in gasirea sensurilor profunde care se ascund in lucrurile obisnuite, precum un drum cu masina, felul in care vantul bate iarba pe un camp din Anatolia, o discutie intre doi oameni intr-o noapte sau aparitia unei tinere femei frumoase. Dincolo de aceste lucruri se afla magie, mister, dureri puternice si momente de meditatie asupra vietii si a mortii.
Filmul incepe in momentul in care procurorul Nusret (Taner Birsel), doctorul Cemal (Muhammet Uzuner), comisarul Naci (Yilmaz Erdogan), soferul Arab Ali (Ahmet Mumtaz Taylan), impreuna cu alte cateva personaje, aflate in trei masini, incearca sa gaseasca un cadavru ingropat in stepa din Anatolia. Fortele de ordine merg in aceasta cautare impreuna cu doi suspecti, Kenan (Firat Tanis) si Ramazan (Burhan Yildiz). Kenan este intervievat in special de catre politisti, cerandu-i-se sa arate locul in care a fost ingropat cadavrul. Cautarea are loc intr-o noapte, iar Kenan nu reuseste sa localizeze de la inceput locul pe care trebuie sa il gaseasca. Se opresc de mai multe ori, iar la un moment dat ajung si intr-un sat unde sunt gazduiti de catre primar. In timpul acestui drum au loc discutii interesante intre personaje, pe care treptat ajungem sa le cunoastem, sunt filmate multe cadre deosebit de frumoase, iar ceva din magia si misterul Anatoliei transpare in fiecare moment al filmului.
Cea mai mare parte a actiunii din film se desfasoara pe timpul noptii, conferindu-i peliculei o aura de irealitate. Desi scopul drumului este unul concret, si anume gasirea unui cadavru, prin modalitatea de filmare si interpretarea deosebita a actorilor, de multe ori ai impresia ca patrunzi intr-un spatiu sacru, in care viata oamenilor pare sa fie guvernata de niste forte misterioase, aflate atat in afara lor, cat si in interiorul lor. Au loc mai multe discutii intre procurorul Nusret si doctorul Cemal, doua personaje extreme de interesante, cu viziuni diferite asupra lucrurilor, dar intre care se creeaza o legatura frumoasa. Doctorul Cemal, convins ca orice intamplare are o explicatie stiintifica, se confrunta cu viziunea asupra lumii a procurorului Nusret, un om care accepta ca unele lucruri se intampla pur si simplu, fara temeiuri rationale. Filmul e un fel de calatorie initiatica pentru cei doi protagonisti, iar fixarea camerei asupra chipurilor si reflectarea luminii asupra lor dau acea senzatie de mister, de suprapunere a planului realitatii cu unul fantastic. Va avertizez ca este destul de static, lucrurile decurg anevoios, dar natural. Dupa ce l-am vazut, mie mi s-a parut ca acest film este perfect si am ramas cu o impresie destul de puternica. Va recomand cu multa caldura sa il vedeti, desi s-ar putea sa nu fie pentru toate gusturile.
Vizionati trailer:
